Nereguli de peste 20 de miliarde de lei depistate de Curtea de Conturi în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO rfi.ro

Pe parcursul anului 2016, Curtea de Conturi a efectuat audit în 575 de entităţi publice, iar ca urmare au fost depistate nereguli în valoare de 20,8 miliarde de lei. Raportul de activitate pentru anul 2016 a fost prezentat joi, 20 aprilie, transmite IPN.

Preşedintele Curţii de Conturi, Veaceslav Untila, a declarat la o conferinţă de presă că cele mai mari abateri au fost depistate la Ministerul Finanţelor – 6 miliarde de lei, la administraţia municipiului Chişinău – 4 miliarde, UTA Găgăuze – 1,6 miliarde etc. 

De asemenea, nereguli cifrate la milioane de lei au fost constate la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, dar şi în raioane. 

„Aceasta nu înseamnă că aceşti bani au fost furaţi, dar au fost gestionaţi fără grijă, au fost gestionaţi cu încălcări”, a notat preşedintele Curţii.

În baza auditului, în 2016 au fost emise în jur de 1.500 de recomandări, iar în a doua jumătate a anului curent expiră termenul de prescripţie. Curtea de Conturi urmează să verifice dacă entităţile au ţinut cont de acele recomandări. Dacă nu, vor fi sesizate comisiile parlamentare de profil. Potrivit lui Veaceslav Untila, în conformitatea cu legea, Curtea de Conturi poate aplica amenzi conducătorilor instituţiilor unde se atestă încălcări, însă de la învestirea noii componenţe, în vara anului trecut, deocamdată sancţiuni nu au fost aplicate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!