Negocierile pe Asociere, pe ultima sută de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii susţin că mai avem puţin până finalizăm Acordul de Asociere la UE

Republica Moldova şi UE au finalizat principiile generale ale acordului, rămânând de definitivat doar „mici detalii tehnice". După cea de-a opta rundă de negocieri, care a avut loc la Chişinău, delegaţia moldovenească spune că în scurt timp ar putea fi finalizate tratativele.

„Au rămas chestiuni tehnice pe care nu există contradicţii", a spus pentru „Adevărul" Valeriu Gheorghiu, directorul Departamentului Integrare Europeană din cadrul Ministerului de Externe. Unul dintre capitolele lăsate la urmă este Mobilitatea, dar asta din cauza că autorităţile speră ca între timp să se întâmple vreo minune în ceea ce priveşte abolirea regimului de vize.

De asemenea, atât oficialii cât şi experţii susţin că chiar dacă finalizăm Acordul de Asociere, nu-l putem semna fără Acordul de Liber Schimb, document care încă nu a intrat în discuţie. „Acordul de Asociere este negociat în mare măsură. Noi spunem că închidem capitolele temporar pentru că avem posibilitatea să redeschidem oricând", explică Valeriu Gheorghiu. „De fapt, nu prea avem ce negocia în afară de Acordul de Liber Schimb", a punctat funcţionarul. Cel din urmă document prevede un comerţ liberalizat dintre cele două părţi.

De aproape un an autorităţile vorbesc că mai au de finalizat trei capitole din Acordul de Asociere ce vizează cooperarea sectorială: mediu, transport, politica fiscală. De asemenea, se mai discută pe marginea capitolelor din blocul Justiţie, libertate şi securitate.

NEGOCIERI MAI TRANSPARENTE

În luna iunie, Consiliul Uniunii Europene a aprobat mandatul de iniţiere a negocierilor cu Republica Moldova pe marginea Acordului de Comerţ Liber. Acestea ar putea începe până la sfârşitul anului.

Experţii independenţi îşi doresc tratative mai transparente pe acest acord. „Negocierile au loc într-un cadru opac. Sunt unele subiecte destul de spinoase cum ar fi perioadele de tranziţie pentru liberalizarea comerţului cu produse sensibile, cele agricole de exemplu", explică Valeriu Prohniţchi, directorul executiv al Centrului analitic „Expert Grup". „S-ar putea ca Guvernul să accepte nişte condiţii care n-ar fi pe placul producătorilor noştri. Ar fi bine să consulte opinia lor pentru că pe urmă cineva va trebui să implementeze acest Acord", subliniază expertul economic.

Negocierile privind semnarea unui acord de asociere

UE-Republica Moldova au fost lansate la 12 ianuarie 2010. Documentul conţine patru blocuri tematice: Dialogul politic şi reforma, cooperarea şi domeniul politicii externe şi de securitate; Justiţie, libertate şi securitate; Cooperare sectorială şi Relaţiile interumane. Negocierile au loc în timpul întrunirilor, dar şi a videoconferinţelor.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete