Natalia Gherman: Doar modelul de dezvoltare al UE e firesc pentru Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perspectiva de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova este acea dezvoltare firească a relaţiei moldo-comunitare pe care ne-o dorim din mai multe puncte de vedere, susţine vicepremierul Natalia Gherman, ministru al afacerilor externe şi integrării europene.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Natalia German a spus că, în opinia sa, doar modelul european reprezintă acel model de modernizare a Republicii Moldova care este firesc, transmite IPN.

Natalia Gherman a declarat că perspectiva europeană pentru un popor eminamente european este o soluţie şi o opţiune firească. Mai avem nevoie de această exprimare clară pentru a fi eligibili în ceea ce priveşte mai multe programe şi instrumente de finanţare, pentru a continua procesul de reforme pro-europene în Republica Moldova. „O perspectivă europeană oferită clar de către UE ar însemna încheierea mai multor interpretări tendenţioase şi greşite despre vocaţia acestei ţări şi a acestui popor”, a subliniat vicepremierul.

Oficialul a spus că profunzimea şi ambiţia reformelor pro-europene pe care le implementăm în Republica Moldova nu se deosebesc cu nimic de reformele ţărilor Balcanilor de Vest, care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană şi se bucură de statut de ţări candidate la aderare. „Acest statut deschide mai multe posibilităţi de finanţare din fondurile structurale ale Uniunii Europene, pe care le gestionează Comisia Europeană şi pentru care sunt eligibile doar acele state care au statut de candidat la aderare.

Ministrul a mai spus că trebuie să ne concentrăm asupra acelor proiecte transfrontaliere care vor conecta Republica Moldova la spaţiul european prin intermediul României şi care vor schimba radical situaţia pe teren. Natalia Gherman a menţionat că pentru a obţine mai multă credibilitate trebuie de implementat prevederile Acordului de Asociere, prevederile Zonei de Comerţ Liber între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, iar angajamentul politic există pentru a face acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!