Moşu aduce jucării  noi în 517 grădiniţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiilor le-au plăcut darurile FOTO Dumitru Goncear

Copiii se vor bucura de seturi Lego şi Duplo, în valoare de 1,5 milioane de dolari. Primii au primit daruri micuţii de la Bulboaca, Anenii-Noi.

Copiii de la grădiniţa numărul 1 din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, au avut ieri oaspeţi înalţi, care n-au venit cu mâna goală. Micuţii au primit seturi de jucării Lego şi Duplo chiar din mâna ministrului Educaţiei, Maia Sandu, şi a Alexandrei Yuster, reprezentant UNICEF în Moldova.

„Mulţi cred că aceste jucării sunt doar pentru băieţi. Nu-i adevărat. Şi fetelor le place să unească lucrurile, să fie creative. Copiii se joacă împreună. Aşa trebuie să fie mereu“, a menţionat Alexandra Yuster în timp ce se juca împreună cu un grup de micuţi.

Maia Sandu a subliniat că „educaţia preşcolară este foarte importantă. Aceştia sunt copiii care în viitor vor transforma ţara, societatea“, a menţionat ministra.

Micuţii nu au mai avut răbdare să ajungă în grupele lor, ci au desfăcut cutiile chiar în sala de festivităţi. Nu înainte însă de a prezenta un mic spectacol oaspeţilor. „Am şi acasă jucării, dar acestea sunt mai interesante“, a spus fericit Mihăiţă Gulic, un băieţel de şase anişori.

Educaţie de calitate pentru toţi

Grădiniţa numărul 1 din Bulboaca este frecventată de 120 de copii, dintre care 36 au părinţii plecaţi peste hotare. Printre aceştia sunt şi micuţi de etnie romă. „Găsim limbaj comun cu toată lumea. Romii doresc să se integreze. Într-o zi o femeie mi-a mărturisit că îi este ruşine că nu poate să citească şi ar vrea ca măcar copilul ei să ştie carte“, a mărturisit Valentina Caracu, şefa instituţiei.

Radion Moroşanu, şeful Direcţiei Educaţie din Anenii Noi, susţine că în ultimul timp administraţiile locale acordă tot mai multe finanţe pentru a crea condiţii bune în instituţiile preşcolare. „Din păcate, sunt sate unde există doar grupe pregătitoare. Încetul cu încetul, se rezolvă însă şi această problemă. De exemplu, în curând la Mereni vor fi deschise grupe suplimentare pentru 40 de copii care până acum au stat acasă. Şi la Geamana va fi inaugurat un bloc nou“, s-a lăudat Radion Moroşanu.
25% din copii nu au jucării
De jucării vor beneficia în total circa 57.000 de copii din 517 grădiniţe. Donaţia este posibilă graţie unui parteneriat dintre UNICEF şi Fundaţia Lego, cu suportul Ambasadei Danemarcei în Republica Moldova şi a Ministerului Educaţiei. Valoarea totală a donaţiei constituie 1,5 milioane de dolari.
Un studiu UNICEF relevă că 25% din copii, majoritatea din familii sărace, nu au jucării şi cărţi. Jucăriile Lego sunt recunoscute la nivel internaţional pentru faptul că stimulează dezvoltarea intelectuală şi socială a copiilor.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!