Moscova dă 23,9 milioane de ruble pentru un spaţiu cultural unic în Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Culturii din Rusia a început prima etapă de lucru privind formarea unui spaţiu cultural unic în Crimeea. Autorităţile au iniţiat un concurs pentru prestarea serviciilor de implementare a acestui proiect în valoare de 23,9 milioane ruble.

Ministerul Culturii de la Moscova a anunţat că acest spaţiu cultural unic este ”o concepţie cultural-istorică de dezvoltare socială în baza unei politici culturale unice”, iar prin punerea în aplicare a proiectului vor fi rezolvate şi problemele existente la momentul actual în industria turismului din Crimeea, informează Izvestia. În viitorul apropiat, Ministerul rus al Culturii planifică efectuarea unor studii complexe de evaluare a obiectelor şi instituţiilor de cultură din peninsulă, această evaluare urmând să cuprindă şi valoarea turistică. În urma analizelor effectuate vor fi stabilite trasee cultural-ştiinţifice pentru viitorii turişti. Compania care va câştiga acest contract va avea sarcina să dezvolte şi să promoveze 3.000 de obiecte de cultură, arhitectură şi atracţii naturale din Crimeea. În documentaţia de concurs a achiziţiilor de stat se prevede că anume ,,din contul formării spaţiului informaţional unic pentru turişti” se va reuşi implicarea mult mai activă a statului în valorificarea patrimoniului istorico-cultural. Nu există în acest moment o dată limită pentru formarea spaţiu cultural unic al Crimeei

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență