Moş Crăciun din Moldova va purta opinci şi căciulă de cârlan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De anul acesta Moş Crăciunul nostru nu va mai fi însoţit de frumoasa Alba ca Zăpada, ci de Păcală, Tândală şi un căţeluş.

Membrii Academiei lui Moş Crăciun, fondată la Chişinău cu zece ani în urmă, primeşte anual mii de scrisori de la copii şi maturi. „Anul trecut am recepţionat 5.200 de scrisori. Moşul a răspuns tuturor, iar 350 de copii au primit daruri", a spus Irina Babuhina. Deoarece moşul a avut un buget de criză au fost selectaţi doar copii orfani sau din familii sărace.

„Anul acesta am primit deja 300 de scrisori. Foarte mulţi copii cer i-phone, i-pad, altă tehnică performantă. Ca să fie siguri că moşul va găsi ce îi cer, micuţii indică în scrisoare adresa magazinelor de unde să le cumpere", spune Veronica Solomiţchi.

Principalul eveniment al sărbătorilor de iarnă organizat anul acesta de Academie, va avea loc pe 17 decembrie la Palatul Republicii. Într-un cadru festiv se va deschide poşta Moşului. Tot aici va exista „brăduţul dorinţelor", împodobit cu scrisorile copiilor nevoiaşi. Invitaţii speciali (politicieni, artişti, oameni de afaceri, diplomaţi) vor selecta câte o scrisoare de pe brad şi vor îndeplini visul unui copil. În plus, e de dorit ca vizitatorii să aducă jucării. Acestea vor fi transmise copiilor din şcolile internat.

Academia lui Moş Crăciun şi-a lansat web site-ul www.moscraciun.md. Pe site sunt legende şi tradiţii naţionale, există informaţii despre promoţii şi concursuri. Acum copiii pot trimite scrisori şi on-line şi pot participa la campania „Moş Crăciun on-line". Doritorii pot comanda un video apel cu Moş Crăciun pentru copii. Oricine vrea să readucă zâmbetul pe buzele unui copil orfan, va găsi pe Internet şi „brăduţul dorinţelor". Poate alege o scrisioare de pe pom şi să împlinească un vis.

Moşul aşteaptă scrisori pe adresa: Moş Crăciun. Plicul nu trebuie să aibă timbru şi nici nu trebuie de indicat oraşul sau strada. Orice scrisoare depistată de Poşta Moldovei pe care e scris Moş Crăciun, ajunge la Academie.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie