Monumentul domnitorului Dimitrie Cantemir va fi instalat în Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Tudor Iovu

Monumentul domnitorului Dimitrie Cantemir va fi instalat pe teritoriul Muzeului-rezervaţiei de Stat „Ţariţino“ din oraşul Moscova, Rusia. Despre aceasta au discutat ministrul culturii, Monica Babuc, care a avut o întrevedere cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Mukhametshin, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Culturii.

Părţile s-au angajat ca să depună toate eforturile pentru finalizarea acestui proiect până la sfârşitul anului. Un alt subiect discutat s-a referit la organizarea Zilelor Culturii Federaţiei Ruse în Republica Moldova (sfârşitul lunii octombrie 2013), precum şi a Zilelor Culturii Republicii Moldova în Federaţia Rusă (aprilie-mai 2014). În acest sens, Monica Babuc a propus instituirea unor grupuri de lucru comune responsabile de organizarea acestor evenimente culturale.

De asemenea, Monica Babuc a salutat interesul Confederaţiei Internaţionale a Uniunii Artiştilor Plastici din Federaţia Rusă pentru finanţarea editării albumului „Artă Contemporană din Moldova“, care prezintă potenţialul artei contemporane din Moldova.

Farit Mukhametshin a subliniat necesitatea de a da un impuls suplimentar elaborării unui nou program de cooperare între Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul umanitar.

Monica Babuc a avut joi, 1 august, o întrevedere şi cu ambasadorul Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman. În cadrul discuţiilor, Monica Babuc a reiterat interesul Republicii Moldova de a obţine asistenţă din partea Suediei în organizarea unui şantier de cercetare arheologică în regiunea satului Varniţa, unde era localizată Tabăra militară a Regelui suedez Carol al XII-a.

Ingrid Tersman şi-a manifestat interesul de a susţine în continuare aceste activităţi, precum şi realizarea unor vizite de studiu şi schimb de experienţă în domeniul restaurării patrimoniului cultural şi pregătirii cadrelor din domeniu.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie