Moldovenii vor putea călători în Turcia doar cu buletinul de identitate. La ce acorduri au mai ajuns cele două guverne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prezenţa premierului Pavel Filip şi a preşedintelui Turciei, Recep Erdoğan, miercuri, 17 octombrie, au fost semnate cinci tratate bilaterale dintre guvernele celor două ţări.

Astfel, cetăţenii ambelor ţări vor putea călători dintr-un stat în altul în baza buletinului de identitate. Aceştia vor putea intra pe teritoriul statelor pentru aceeaşi perioadă de şedere ca şi în cazul paşapoartelor. Totodată, transportatorii de mărfuri vor putea tranzita cele două ţări fără autorizaţii de transport, fapt care va facilita transportarea bunurilor pe teritoriul ambelor state. 

Un alt tratat prevede că militarii din ambele ţări vor fi instruiţi la locul de serviciu, vor efectua vizite de lucru, vor participa la exerciţii comune şi alte activităţi sociale şi culturale. Acordul de cooperare în domeniul tineretului şi sportului promovează cooperarea dintre organizaţiile de tineret şi cele sportive prin realizarea diverselor proiecte comune, efectuarea schimbului de experienţă în domeniul siguranţei în sport, în vederea organizării evenimentelor sportive comune,  dar şi a promovării femeilor în sport.

În plus, a fost semnat şi un memorandum de înţelegere privind modul de administrare a liceului moldo-turc „S. Demirel” din oraşul Congaz. Memorandumul prevede condiţiile de admitere, limbile de organizare a studiilor, finanţarea şi scutirile de taxe pentru materialele livrate de partea turcă pentru dotarea tehnico-materială a liceului.

Până în prezent, între Republica Moldova şi Republica Turcia au fost semnate 65 de acorduri bilaterale.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul