Moldovenii vor „liux la Zatoka“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plajele din Ucraina sunt foarte murdare şi aglomerate

Concetăţenii noştrii nu pot renunţa la obiceiul de a merge pe litoralul ucrainesc, chiar dacă pentru aceeaşi bani ar găsi şi alte destinaţii

Când ne gândim la odihnă de vară primul lucru ce ne vine în minte este marea. Deşi numărul destinaţiilor este mult mai variat ca acum două decenii, moldovenii nu vor să-şi schimbe moravurile. Managerii din turism sunt nedumeriţi de ceea ce se întâmplă. „Le propun turiştilor să aleagă staţiuni din Bulgaria sau chiar Grecia în hoteluri de trei sau patru stele. Nu, cei mai mulţi o ţin morţiş că vor ceva «liux la Zatoka», în hotel de cinci stele cu plus, cu piscină de câteva zeci de metri şi toate comodităţile în odaie", ne-a mărturisit Sanda Cebanu, manager la o agenţie de turism din Capitală. Paradoxal e faptul că pentru aceeaşi bani ei ar putea alege servicii de calitate în hotelurile din Bulgaria, Turcia sau Grecia.

DISPUŞI SĂ CHELTUIE ÎNTRE 3.000 DE LEI ŞI 400 DE EURO
Nadejda a savurat deja marea de la Sergheevka. Ea s-a întors numai cu emoţii pozitive şi amintiri frumoase. „Am fost la mare împreună cu familia. Am stat doar trei zile dar ne-am distrat de minune. Ne-a costa tot sejurul 300 de dolari", zice femeia.„Plecăm la Balabanovka şi vom sta 15 zile. Ne place foarte mult această regiune, dar şi ne costă foarte puţin. Mergem acolo de 11 ani şi suntem mulţumiţi", a menţionat şi Maria Ţântaru din Chişinău.

Alina (23 de ani) va merge la Zatoka, împreună cu un grup de prieteni. „Aştept cu nerăbdare sfârşitul lunii iulie ca să merg la mare. Mă voi duce cu prietenii pentru o săptămână şi cred că nu voi cheltui mai mult de 3.000 de lei", susţine ea. Sunt însă şi moldoveni care au scăpat de acest stereotip de a-şi petrece vacanţa doar în Ucraina. Chiar dacă nu şi-au facut bagajele ei au decis deja unde vor merge în această vară. Aliona (33 de ani) ne-a spus că a ales şi în acest an România. „Săptămâna asta plecăm la Sovata. Şi anul trecut am fost acolo cu fiul, dar acuma mergem şi împreună cu soţul. Vom sta şapte zile şi ne va costa 400 de euro", spune Aliona Blaja din Chişinau.

ŞI TURCIA E ÎN TOP
Mulţi moldoveni aleg Turcia deoarece pot obţine o viză mult mai simplu. „Voi merge împreună cu soţia şi cei doi fii pe 7 zile în Turcia Pachetul pe patru persoane mă costă 800 de euro, plus la asta cheltuielile care le vom face acolo pe loc", a afirmat Alexandru Teleba, agent economic. „Şi Turcia este în topul destinaţiilor preferate ale moldovenilor. Serviciile de acolo sunt la cel mai înalt nivel", ne asigură Elena, reprezentanta unui turoperator.

Visul fiecărul creștin de la noi: un pelerinaj în Țara Sfântă în vacanța de Paște

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi