Moldovenii din Italia vor trimite mai mulţi bani acasă legal, speră autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou serviciu de transferuri de bani între oficiile poştale din Moldova şi Italia a fost lansat astăzi oficial la Chişinău. Acesta permite moldovenilor care locuiesc în Italia să facă transferuri la o rată de doar cinci euro pentru orice sumă de până la 1000 de euro.

„Este un lucru enorm, astfel încât cetăţenii noştri să vadă încă un beneficiu în urma faptului că noi preluăm standarde europene. Este un prim Acord, urmează să intre în vigoare Acorduri cu Spania, Portugalia, sper să continue şi cu alte ţări, inclusiv cu cele din Est. Drept urmare, banii vor veni acasă pe cale legală, evitând schemele care sunt, deseori, periculoase. Sper ca pasul următor să fie iniţierea negocierilor pe Acordul cu asistenţă socială", a menţionat premierul Iurie Leancă, prezent la eveniment.

Cei care vor ridica banii transferaţi prin această metodă o vor putea face fie în euro, fie în lei moldoveneşti, practic la toate serviciile poştale din Moldova şi Italia. Potrivit reprezentanţilor „Poştei Moldovei”, doar astăzi, în primele ore, au fost efectuate transferuri în valoare de şase mii de euro. 

Amintim că acest serviciu este rezultatul unui Acord semnat între operatorii poştali din Republica Moldova şi din Italia, care permite efectuarea transferurilor băneşti prin intermediul a peste 9000 de oficii poştale italiene către 1148 oficii poştale din Moldova. Noul serviciu de transferuri de bani a fost negociat şi dezvoltat între ÎS „Poşta Moldovei" şi „Poste Italiane" în perioada ianuarie - septembrie 2014.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători