Moldovenii din diaspora vor putea vota timp de două zile, la alegerile parlamentare şi referendumuri naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile parlamentare şi referendumurile republicane se vor desfăşura pe parcursul a două zile consecutive în secţiile de votare organizate pentru alegătorii care se află în străinătate. Un proiect de modificare în acest sens a Codului Electoral a fost votat astăzi în Parlament, în prima lectură.

Liberal reformatorul Valeriu Saharneanu, unul dintre autorii proiectului, a explicat că, de cele mai multe ori, secţiile de votare de peste hotare sunt deschise în sediile misiunilor diplomatice şi în număr insuficient, iar mulţi moldoveni aflaţi în oraşe mai îndepărtate nu reuşesc să ajungă la votare fie din cauza distanţelor mari, fie a costurilor călătoriei, fie a programului inflexibil de lucru.

De cealaltă parte, democratul Sergiu Sârbu a amintit că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, conform Constituţiei, şi a remarcat că există riscul multiplei votări. „N-ar putea un cetăţean să voteze sâmbătă la Verona, apoi să ia avionul şi să mai voteze o dată, duminică, în Republica Moldova?“, a întrebat vicepreşedintele Parlamentului.

O altă posibilă problemă invocată de acesta este asigurarea siguranţei buletinelor de vot, mai ales pe timp de noapte. Valeriu Saharneanu i-a răspuns că trebuie să luăm funcţionarii electorali şi alegătorii drept cetăţeni de bună credinţă.

Această nouă prevedere nu va fi aplicată la alegerile parlamentare din toamnă, deoarece regulile de joc nu pot fi schimbate cu jumătate de an până la scrutin. 

Potrivit unui studiu efectuat în cadrul programului Nexus Moldova, în anul 2013 erau plecaţi peste hotare pe termen lung 500.000 de moldoveni, dintre care 370.000 - la muncă, 18.400 - la studii şi 18.700 - cu scopul reîntregirii familiei. Nu se cunoaşte, însă, numărul celor plecaţi ilegal sau în baza paşapoartelor româneşti.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”