Moldova rămâne cu tot mai puţini studenţi, iar unele universităţi riscă să fie închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN simbol

Numărul universităţilor din Moldova este în descreştere. În următorii ani vor mai dispărea universităţi, fie prin comasare, fie că unele se vor desfiinţa. Numărul de studenţi scade, într-un ritm mai mare decât numărul universităţilor, aceştia preferând să plece la studii peste hotare. Problemele învăţământului superior din Moldova au fost discutate în şedinţa Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass media a Parlamentului.

Contactat de IPN după şedinţă, preşedintele Consiliului Rectorilor, Grigore Belostecinic a spus că, dacă în anii ’90 existau 54 de universităţi, în prezent mai sunt doar 29, 17 dintre care sunt de stat şi 12 particulare. Cauza acestei descreşteri este faptul că multe universităţi particulare nu au putut rezista numai cu banii încasaţi din taxele plătite de studenţi şi şi-au închis porţile.

Şi numărul studenţilor s-a redus, de la aproximativ 120 de mii în anul 2007 la 60 de mii în prezent. „Printre cauze nu se află doar factorul demografic, ci şi faptul că oferta universităţilor din Europa şi de peste ocean este una tentantă”, a precizat Grigore Belostecinic. Acesta a mai spus că, pentru a stopa fenomenul, este necesar să se investească în sistemul de învăţământ din Republica Moldova.

Un alt aspect discutat în şedinţa comisiei parlamentare a fost cel al contractelor care trebuie semnate între universităţi şi studenţii care beneficiază de studii la buget. „Încă din anul 1994, există o hotărâre de guvern în care se spune că fiecare dintre conducătorii instituţiilor de învăţământ superior este obligat să încheie contract cu studenţii admişi la buget şi, din câte ştiu eu, sunt doar câteva universităţi care încheie astfel de contracte. Ulterior, dacă aceşti studenţi nu vin în economia naţională, sunt obligaţi să returneze banii pentru studii”, a spus deputatul Adrian Lebedinschi, preşedintele comisiei.

Grigore Belostecinic a declarat pentru IPN că această hotărâre a fost aprobată în condiţiile în care mulţi dintre absolvenţi nu vor să meargă să lucreze în localităţile rurale, unde sunt repartizaţi după absolvire. „Noi am fi obligat absolvenţii să meargă în localităţile rurale să lucreze, dar statul nu mai oferă locuri de muncă. De asemenea, universităţile nu pot să impună absolvenţilor să plătească studiile dacă nu vor să lucreze în ţară. Asta poate face doar statul, prin instanţele de judecată”, a remarcat preşedintele Consiliului Rectorilor.

Grigore Belostecinic spune că există absolvenţi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie care au început să întoarcă sau şi-au luat angajamentul că vor întoarce banii de studii numai pentru a avea libertatea de a munci în altă ţară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani