Moldova marchează 31 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Republica Moldova marchează 31 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a statului. Documentul a fost adoptat la 23 iunie 1990, de către deputaţii Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a douăsprezecea, transmite IPN.

Adoptarea Declaraţiei de Suveranitate se consideră prima victorie importantă a forţelor democratice în lupta de renaştere şi eliberare naţională. Declaraţia afirmă supremaţia legilor RSS Moldova asupra celor unionale. Se instituie cetăţenia şi se prevede dreptul suveran de a menţine relaţii diplomatice cu toate ţările lumii.

Declaraţia de Suveranitate a stat la baza elaborării Constituţiei, care, până astăzi, este legea supremă a Republicii Moldova. În textul Declaraţiei se menţionează că „suveranitatea este exercitată în interesul întregului popor de către organul reprezentativ suprem al puterii de stat a republicii. Nicio parte a poporului, niciun grup de cetăţeni, niciun partid politic sau o organizaţie obştească, nicio altă formaţiune, nicio persoană particulară nu poate să-şi asume dreptul de a exercita suveranitatea”.

Documentul stipulează caracterul unitar şi indivizibil al statului. Se stabileşte că RSS Moldova respectă statutul ONU şi îşi exprimă adeziunea faţă de principiile acestei organizaţii, se declară o zonă demilitarizată, activ promovează consolidarea păcii şi securităţii, este implicată direct în procesul de cooperare şi securitate precum şi în structurile europene.

Estonia a fost prima ţară din fosta URSS care şi-a declarat suveranitatea, în noiembrie 1988, fiind urmată de Lituania, în aprilie 1989, şi Letonia, în iulie 1989. Între timp, Lituania şi-a declarat independenţa de stat pe 11 martie 1990. Declaraţia de Suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti fusese precedată, de asemenea, de cea a Georgiei, din 26 mai 1990, şi a Rusiei, din 12 iunie 1990.

În contextul activităţilor dedicate Zilei Suveranităţii, Muzeul Parlamentului găzduieşte, începând de astăzi, o copie a Declaraţiei Suveranităţii Republicii Moldova, alături de Declaraţia de Independenţă a ţării. În dimineaţa zilei, preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a felicitat pe toţi concetăţenii cu acest prilej şi le-a dorit curaj şi determinare pentru a menţine şi apăra, în continuare, suveranitatea ţării. Să apere valorile patrimoniului naţional, să-şi respecte dreptul inalienabil la viaţă, libertate şi prosperitate, precum şi să fie responsabili pentru istoria, cultura şi tradiţiile milenare ale poporului nostru. Totodată, preşedintele Parlamentului a îndemnat cetăţenii Republicii Moldova să păstreze şi să transmită noilor generaţii valorile şi tradiţiile strămoşeşti.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?