Moldova, în raportul Departamentului de Stat SUA privind situaţia traficului de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Moldova a fost plasată pe poziţia Tier 2 în raportul Departamentului de Stat al SUA privind situaţia traficului de persoane pentru anul 2018, ceea ce înseamnă că nu respectă pe deplin standardele minime ale legii privind protecţia victimelor traficului de fiinţe umane, dar depune eforturi pentru a de conforma acestor standarde.

Guvernul „a demonstrat eforturi crescânde prin investigarea şi urmărirea penală a unor suspecţi de trafic, inclusiv oficialii complici, şi a fost atestată o creştere a bugetului pentru protecţia victimelor”, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

În raport se menţionează că Guvernul a sporit eforturile de aplicare a legii, măsurile de protecţie a victimelor  traficului şi a majorat bugetul predestinat acestor măsuri. Totodată, Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, instituţie specializată în aplicare aa legii din Moldova, are o nouă conducere şi a ocupat locurile de muncă vacante, ceea ce a dus la rezultate bune şi relaţii favorabile cu societatea civilă şi partenerii internaţionali.

Raportul include şi unele recomandări pentru îmbunătăţirea activităţilor menite să prevină şi să combată toate formele de trafic de fiinţe umane, cum ar fi: investigaţii mai riguroase, măsuri mai aspre pentru combaterea corupţiei în domeniul judiciar, îmbunătăţirea protecţiei victimelor şi martorilor. MAI menţionează că poliţiştii din ţară au fost instruiţi cum să identifice timpuriu cazurile de trafic de fiinţe umane.

Raportul Departamentului de Stat SUA este publicat anual şi include informaţii despre situaţia actuală în domeniul traficului de fiinţe umane în 184 state din lume. Raportul se împarte statele în patru poziţii. Poziţia Tier 1 este ocupată de ţările ale căror guverne respectă pe deplin standardele minime ale legii privind protecţia victimelor traficului de fiinţe umane. La categoria Tier 2 sunt incluse ţările ale căror guverne nu respectă pe deplin standardele minime, dar depun eforturi semnificative pentru a se conforma acestora.  Tier 3 şi ultimul clasament includ ţările ale căror guverne nu îndeplinesc pe deplin standardele minime şi nu depun eforturi semnificative pentru a face acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”