Moldova are acreditat primul laborator de testare a biocombustibililor solizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

În Republica Moldova se vor produce biocombustibili solizi de calitate datorită unui laborator acreditat, care a fost inaugurat miercuri în cadrul Universităţii Agrare. În prezent acesta este singurul laborator de acest fel din Republica Moldova, se arată într-un comunicat de presă al Proiectului Energie şi Biomasă, citat de IPN.

Acreditarea laboratorului vine în contextul în care certificarea calităţii biocombustibililor va fi obligatorie începând cu 25 martie 2017, potrivit Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Laboratorul a beneficiat de echipament modern în valoare de circa 100.000 euro din fondurile europene ale Proiectului. Astfel, producătorii vor putea să demonstreze calitatea biocombustibilului plasat pe piaţă.

„În baza testărilor de laborator noi putem cu certitudine să vorbim despre calitatea biocombustibilului respectiv, atribuindu-i nivelul de calitate pe care-l merită, dar şi gradul de nocivitate pe care-l poate avea asupra mediului, inclusiv asupra dezvoltării agriculturii durabile”, a precizat Grigore Marian, şeful laboratorului.

În prezent, peste 190 de grădiniţe, şcoli şi centre comunitare din ţară au instalate centrale termice pe biomasă din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă. De asemenea, 1000 de familii îşi încălzesc casele cu energie verde. În anul 2015, 13% din energia consumată în Republica Moldova provenea din surse regenerabile, iar 92% din energia regenerabilă – din biocombustibil solid. Către anul 2020, Republica Moldova şi-a propus ca 17% din consumul total de energie să fie din surse regenerabile.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată