Moldova a ajuns o bătaie de cap pentru Gazprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nesemnarea unui nou contract de import a gazului între Moldovagaz și Gazprom ar fi o mare bătaie de cap atât pentru ţara noastră, cât și pentru ruşi, susţine vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei.

Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, a declarat într-o conferinţă de presă după revenirea dintr-o vizită la Moscova, că noul contract cu concernul Gazprom ar putea fi semnat până la finele anului.
"Sunt optimist că până la sfârşitul anului, Republica Moldova va semna contractul de livrare a gazului, deoarece am simţit că şi pentru ruşi contează factorul timpului", a menţionat Valeriu Lazăr.

Fără contract, tranzitul de gaz rusesc va fi pus în pericol

„Nesemnarea unui contract între Moldovagaz și Gazprom ar fi o mare bătaie de cap atât pentru noi, cât și pentru dânșii. Dacă nu se va ajunge la un compromis, în cel mai rău caz, vom trebui să prelungim actualul contract - atât cel de livrare a gazelor în Republica Moldova, cât și cel de tranzitare, întrucât dacă ultimul nu va fi semnat, aceasta ar însemna că gazul rusesc trece prin contrabandă", a menționat Valeriu Lazăr.
Pe teritoriul moldovenesc sunt tranzitate spre statele din Sud-Vestul Europei circa 20% din exporturile totale de gaz rusesc.
De asemenea, ministrul Economiei a spus că experţii moldoveni dispun de argumente suficiente pentru a negocia o diminuare a prețului la gazul rusesc. În ultimul trimestru, Republica Moldova a achitat 400 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz rusesc.

Moldova nu atentează la proprietăţile Gazprom

Ministrul a subliniat că a explicat oficialilor Gazprom că Republica Moldova va implementa prevederile Pachetului energetic II și III al UE, dar va respecta proprietățile concernului rus, care are investiții absolut legale aici.
Oficialul a mai precizat că la 14-15 decembrie o delegație a Republicii Moldova va pleca la Bruxelles, unde va prezenta poziția Republicii Moldova care se rezumă la principiul - "avansăm în piața energetică europeană, implementăm Pachetul energetic III, dar cu respectarea patrimoniului Gazprom-ului". "După aceasta, la finele săptămânii curente cred că vom încerca să reluăm negocierile cu Gazprom", a precizat Valeriu Lazăr.

PRETENŢII Pentru ca să ne dea gaz mai ieftin, Gazprom ne cere să renunţăm la integrarea în UE

Negocierile asupra noului contract de livrare a gazului rusesc între Moldovagaz și Gazprom au intrat în impas, după ce partea rusă s-a arătat nemulțumită de faptul că Republica Moldova a semnat Pachetul energetic III al Uniunii Europene. Acesta prevede divizarea activităţilor de producere, de cele de transport și de distribuţie a resurselor energetice. Astfel, Moldovagaz ar trebui împărţită în trei întreprinderi specializate, cu proprietari diferiţi. În prezent, Moldovagaz este o companie concepută pe verticală - care asigură transportul, furnizarea și distribuția gazului rusesc.

UE ne ajută să ţinem piept pretenţiilor Gazprom

Republica Moldova a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru a „satisface" pretenţiile Gazprom

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"