Modificările la Legea bugetului, aprobate în prima lectură
0Proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 a fost aprobat de parlamentari în prima lectură, în cadrul şedinţei plenare de joi, 10 septembrie. Pentru modificarea acestuia au votat majoritatea deputaţilor, transmite IPN.
Proiectul prevede diminuarea la venituri a bugetului de stat pentru anul 2020, cu 649,5 milioane de lei până la 37 201,5 milioane de lei, şi la cheltuieli – cu 1 856,7 milioane de lei până la 53 200,9 milioane de lei. Respectiv, deficitul se diminuează cu 1 207, 2 milioane de lei: de la 17 206, 6 milioane de lei până la 15 999,4 milioane de lei, ceea ce constituie 7,8% din Produsul Intern Brut
Potrivit viceprim-ministrului, ministru al finanţelor, Serghei Puşcuţa, printre factorii de bază care au determinat modificările operate sunt ajustarea indicatorilor bugetari reieşind din revizuirea prognozei principalilor indicatori macroeconomici, evoluţia economiei naţionale sub presiunea efectelor pandemiei COVID-19 şi a calamităţilor naturale, dar şi reducerea cheltuielilor pentru unele programe neprioritare. Tot aici se înscrie suportul suplimentar pentru agricultori prin rambursarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA); ajustarea fondurilor Asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) şi Bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), inclusiv pentru majorarea ajutorului unic pentru beneficiarii de pensii de la 700 la 900 de lei.
În luarea sa de cuvânt, deputatul Platformei DA Igor Munteanu a declarat că, aceasta, a treia rectificare de buget este foarte politizată. Guvernul propune o reducere a cheltuielilor bugetare cu 1,86 de miliarde de lei sau cu 570 de milioane mai mult faţă de ultima rectificare. „Rectificările confirmă că acest Guvern din păcate a eşuat să atragă resursele financiare necesare pentru a finanţa măsurile anti-criză de care are nevoie Republica Moldova, astfel încât singura soluţie care îi vine în minte actualului Guvern este să rupă din bugetele sociale care şi aşa abia respiră”. Igor Munteanu a mai spus că redistribuirea finanţelor în condiţii de austeritate nu sunt nici echitabile, nici corecte.
Andrian Candu, deputat din partea Grupului parlamentar Pro Moldova, a afirmat că prin propunerea de buget cu care a venit Guvernul, deputaţii sunt puşi în situaţia de a alege între două rele: între un rău mai mare şi unul mai mic. Pe de o parte, nu poate să nu fie votat bugetul modificat în prima lectură pentru că prevăd şi elemente mici, dar sociale, inclusiv 900 de lei pentru pensionari. În acelaşi timp, acest buget este unul politic, care arată ineficienţa guvernării actuale. Deputatul mai crede că în situaţie de criză pandemică, atunci când educaţia şi sănătatea are nevoie de cea mai multă susţinere, nu e bine să se taie 500 de mii de lei anume din domeniul sănătăţii.
Deputata din partea Partidului Democrat Monica Babuc a declarat că proiectul rectificării bugetului de stat conţine micşorări esenţiale pe toate domeniile, ceea ce nu bucură, dar, totodată, anume în aceste condiţii a avut loc o activitate pe platforma parlamentară unde au participat patru partide, care au discutat câteva probleme ce ţine de actualitate: pandemia, redeschiderea anului şcolar, organizarea alegerilor libere şi corecte şi situaţia din agricultură în urma secetei hidrologice. În aceeaşi ordine de idei, politiciana a apreciat munca Ministerului Educaţiei Culturii şi Cercetării în respectiva perioadă pandemică.
Petru Burduja, deputat din partea Partidului Socialiştilor, consideră că, dacă nu se anula creditul rusesc de 200 de milioane de euro, erau să ajungă bani pentru toţi. Acesta a făcut apel la deputaţi să nu facă declaraţii populiste. El îndemnat deputaţii să se unească pentru a depăşi criza pandemică mai uşor.
Proiectul de rectificare a bugetului de stat a fost elaborat de Ministerul Finanţelor. Potrivit autorilor, toţi parametrii reevaluaţi au fost agreaţi cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în cadrul discuţiilor privind noul Program al FMI pentru Moldova. Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale arată că legile bugetare anuale se examinează şi se adoptă în două lecturi.