Mircea Geoană: Pandemia reprezintă testul solidarităţii între NATO şi Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că în următorii ani Alianţa Nord-Atlantică ar putea investi mai mult în Republica Moldova, dacă vor exista solicitări în acest sens din partea autorităţilor de la Chişinău. Potrivit oficialului, NATO este gata să sprijine ţara Republica Moldova în procesele de modernizare şi democratizare, fără pierderea statutului de neutralitate prevăzut de Constituţie, notează IPN.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că de-a lungul timpului, în cadrul Parteneriatului pentru Pace, NATO desfăşoară în Republica Moldova mai multe proiecte, cum ar fi cel de distrugere a pesticidelor, crearea unui laborator de securitate cibernetică la Universitatea Tehnică. De asemenea, NATO  oferă cercetătorilor din Republica Moldova granturi pentru dezvoltarea ştiinţei. Oficialul spune că NATO este gata oricând de o extindere a ariei de sprijin pentru Republica Moldova.  

„Dacă Republica Moldova va dori, vom amplifica Parteneriatul existent, ca autorităţile de la Chişinău să facă reforme, transformări necesare pentru propriii cetăţeni, dar care pot să accelereze tendinţa de apropiere de Europa. România este un partener natural şi de nezdruncinat din punctul de vedere al drumului european al Republicii Moldova, dar cetăţenii Republicii Moldova sunt cei care trebuie să decidă care le este viitorul”, a spus secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Oficialul a mai menţionat că, de la începutul pandemiei, NATO a oferit ajutor umanitar Republica Moldova pentru combaterea şi prevenirea răspândirii virusului.

„Mă bucur că solicitarea Republicii Moldova către NATO de a oferi ajutor suplimentar de natură medicală într-o situaţie foarte dificilă a fost primită cu deschidere. Din punctul de vedere al parteneriatului NATO- Republica Moldova această pandemie este un test al solidarităţii. De fiecare dată la solicitarea Republicii Moldova NATO răspunde pozitiv”, a spus secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Recent, Republica Moldova a recepţionat a doua tranşă din lotul de echipamente medicale acordat de NATO. Donaţia a constat în 100 de mii de măşti de model FFP2, în valoare de 190 de mii de dolari. Echipamentele medicale au fost livrate Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco”. Prima tranşă de ajutor din partea NATO a fost livrată Chişinăului în luna februarie. Atunci Republica Moldova a primit gratuit 25 de mii de costume pentru protecţie de unică folosinţă (Tyvek 600+), în valoare de peste 300 de mii de dolari.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța