„Mintea satului cea de pe urmă”, un roman despre satul moldovenesc lansat la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

„Mintea satului cea de pe urmă”, un roman de mici dimensiuni, despre satul moldovenesc care întârzie să se salveze, a fost lansat miercuri, 5 iunie, de către scriitoarea şi jurnalista basarabeană Olga Căpăţână, care de mai mulţi ani este stabilită în Franţa, la Paris. Evenimentul a adunat la Biblioteca municipală B.P Hasdeu prieteni, rude şi admiratori ai creaţiei sale, transmite IPN.

Scriitoarea Maria Pilchin a spus la deschiderea evenimentului de lansare a cărţii că romanul este al unor generaţii şi este despre drumurile neasfaltate, pline de noroi ale satelor moldoveneşti, unde copiii cresc, unii pleacă, dar satul rămâne a fi un ADN al existenţei celor care au rămas în sat. Totodată, spune scriitoarea, romanul e despre acel sat care trăieşte, dar e şi plin de vicii: băutură, bătăi, bârfe etc. Maria Pilchin opinează că tema satului moldovenesc la moment este abandonată de scriitorii autohtoni, însă nu şi de cei plecaţi de acasă.

Criticul literar Aliona Grati a menţionat că romanul este o avertizare asupra unui pericol iminent, atenţionează asupra unor lucruri care nu merg spre bine în satul moldovenesc. În cazul satului descris de Olga Căpăţână, spune criticul literar, mintea satului este prea întârziată ca să mai salveze ceva, iar ca rezultat – moare. „Romanul este o chemare la îndreptarea lucrurilor”, a spus Aliona Grati.

Ludmila Şimanschi, la fel critic literar, a menţionat că textul romanului vine ca o pledoarie, că viaţa este şi bună şi rea, este o istorie a aceste naţiuni moldoveneşti. „Satul vorbeşte, satul judecă, trecând prin lecţii dureroase obţine mintea cea de pe urmă. Este un roman unde satul ne cheamă să-l acceptăm aşa cum este, cu mintea cea de pe urmă”, a spus Ludmila Şimanschi.

„Toate romanele mele sunt nişte cărţi neinventate, deci totul ce am întâlnit în viaţă, şi dacă cineva trece cu vederea o poveste spusă de cineva, eu le adaug în desagă şi la un moment dat le scot din această desagă. De aici apar eroii cărţilor mele, din această desagă de poveşti, de amintiri, întâmplări din viaţa mea sau din viaţa celor care îmi povestesc nişte lucruri”, a spus autoarea romanului Olga Căpăţână.

Romanul a apărut la editura ARC în o mie de exemplare. Cititorii îl pot găsi în librăriile Librarius, la un preţ de circa 50 de lei.

Olga Căpăţână s-a născut în anul 1954 în satul Lencăuţi, raionul Ocniţa. A absolvit facultatea de filologie a Universităţii de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi. A activat în calitate de ofiţer în armata sovietică, iar după destrămarea URSS – în Armata Naţională. A participat la războiul din Afganistan şi la cel pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova din stânga Nistrului. După ce a revenit de la război, Olga Căpăţînă a început să scrie versuri, romane, cărţi pentru copii. Pentru maturi a mai scris „Memoriile celor căzuţi în Afganistan” şi „Memoriile celor căzuţi în Transnistria”. Acestea au fost traduse în rusă şi franceză. Acum un an a lansat trei cărţi. Este vorba de „Dobrenii”, „Agent Dublu” şi „Lilith”. Cărţile sunt despre al Doilea Război Mondial, despre cel din Afganistan şi conflictul din regiunea transnistreană.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG