Ministrul Sănătăţii vrea condiții de privat, la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Andrei Usatâi a inaugurat ieri un centru de analize. Foto de Tudor Iovu

Ministrul a declarat, ieri, că personalul de laborator de la Spitalul Republican va fi pregătit și testat de specialiști din centrele private.

Din lipsa unor standarde medicale clare şi a unui colegiu al medicilor, cadrele sanitare din instituţiile de stat vor performa la nivelul celor din clinicile şi laboratoarele private. Aceasta a declarat ieri ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, la inaugurarea unui centru de analize particulare.

„Nu este exclus ca Synevo să participe la o licitaţie pentru un parteneriat public-privat cu Spitalul Republican. Una din condiţii este ca personalul de laborator din spitale să fie preluat timp de şase luni în traininguri. După ce vor fi supuşi unor testări, cei care se încadrează în rigorile acestor instituţii vor continua să lucreze", a precizat ministrul, înainte de tăierea panglicii la noul laborator medical cu capital suedez.
Deşi ridicat în slăvi de către oficialul de la Sănătate, laboratorul proaspăt inaugurat pe strada Nicolae Testemiţanu nu este o premieră locală. În Capitală sunt în total peste 50 de laboratoare şi centre de diagnostic. Pe de altă parte, amplasarea strategică a clinicii în vecinătatea Spitalului Republican şi a Institutului Oncologic ar putea antrena noi oportunităţi de culise între medicii de la stat şi laboratorul privat.

CINE PLĂTEŞTE PENTRU ANALIZE

„În cazul în care nu vom avea capacitate pentru analize în instituţiile publice, pacienţii vor fi trimişi aici. Ei nu vor plăti niciun bănuţ mai mult. Spitalul are doar un contract cu privatul", promite ministrul Andrei Usatâi.

Deocamdată, şefii din Sănătate vehiculează un eventual contract între Synevo şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). „Este mai bine când totul este centralizat într-un singur laborator. Sperăm că acest centru va fi contractat de CNAM şi că toţi chişinăuienii îşi vor putea face gratuit testele aici", menţionează Luminiţa Suveică, de la Direcţia Sănătate a Primăriei Chişinău.

Contactaţi de „Adevărul", oficialii CNAM au spus că nu ştiu nimic despre un asemenea demers. „De anul trecut avem încheiate contracte cu 23 de instituţii private. Ar putea fi un parteneriat public-privat cu un spital. Până acum nu ne-a contactat nimeni de la acest laborator", a declarat Lilia Onea, şefa Serviciul de presă de la CNAM.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică