Ministrul Muncii, Stela Grigoraş, rămâne în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moţiunea simplă asupra activităţii ministrului Muncii, protecţiei sociale şi familiei, Stela Grigoraş, a picat. Deputaţii socialişti care au iniţiat procedura de demitere a ministrului au menţionat că situaţia este îngrijorătoare în special în sistemul de pensionare, transmite IPN.

În cadrul raportului în plen, Stela Grigoraş a menţionat că în activitatea sa se axează pe implementarea politicilor care să ducă la majorarea prestaţiilor sociale, la încadrarea în câmpul muncii a şomerilor, la reformarea sistemului de pensionare etc.

Fiind acuzată că în perioada activităţii sale s-a majorat şomajul, Stela Grigoraş a spus că în primul trimestru al anului curent erau peste 74 de mii de şomeri, dar cifra dată este cu 12% mai mică faţă de perioada similară a anului precedent. Numărul şomerilor este mai mare în rândul tinerilor din cauza că aceştia trec printr-o perioadă mai incertă atunci când finalizează studiile şi trebuie să se angajeze.

Totodată, pe marginea mai multor cazuri sesizate de deputaţi, ministra Stela Grigoraş i-a invitat public pe aceştia să vină la minister şi să le relateze deoarece echipa ministerului este deschisă spre discuţii şi găsirea soluţiilor.

În luarea sa de cuvânt, deputata comunistă, Oxana Domenti, a spus că „la fiecare răsărit de soare Republica Moldova se trezeşte tot mai săracă şi mai pustiită”, iar în fiecare zi emigrează şi decedează mai multe persoane decât se nasc în ţară. În aşa ritmuri, peste 20 de ani ţara va rămâne cu doar o treime din populaţai actuală. Parlamentara crede că echipa Ministerului Protecţiei Sociale a început activitatea cu stângul.

Pentru demiterea ministrei au votat 24 de deputaţi, număr insuficient pentru ca moţiunea să treacă. Pentru adoptarea moţiunii erau necesare minim 37 de voturi, majoritatea deputaţilor prezenţi în sală.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare