Ministrul Educaţiei a interzis activităţile politice şi electorale în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizarea activităţilor politice şi întâlnirile cu demnitarii de stat, alegătorii sau candidaţii la funcţii publice este interzisă în instituţiile de învăţământ. Ordinul a fost semnat de ministrul Educaţiei, Igor Şarov, transmite IPN.

Accesul în instituţiile de învăţământ este permis doar studenţilor, elevilor înscrişi în instituţia respectivă, personalului angajat şi colaboratorilor organelor de control. Accesul persoanelor sus-menţionate se va permite cu respectarea regulilor de protecţie împotriva noului tip de coronavirus.

Prezentul ordin se aplică ре perioada stării de urgеţă în sănătate publică.

Ordinul a fost semnat după ce preşedintele raionului Râşcani, Vasile Secrieru, a postat mai multe fotografii de la inaugurarea blocului sanitar din Gimnaziul din satul Hiliuţi. Din imaginile postate pe internet, se vede cum preşedintele raionului, împreună cu un deputat socialist, primarul satului şi directoarea liceului, apar fără măşti de protecţie şi înghesuiţi la uşa veceului, tăind o panglică roşie care era ţinută de doi copii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!