Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, va candida în circumscripţia din Anenii Noi în alegerile din 24 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, va candida din partea PDM în circumscripţia nr.34, Anenii Noi, în alegerile parlamentare din 24 februarie. Anunţul a fost făcut de către Alexandru Jizdan sâmbătă, 5 ianuarie, într-o postare de Facebook.

Potrivit lui, începând cu ziua de astăzi este activă degrevarea sa de la atribuţiile de serviciu şi suspendarea din funcţia de ministru, pe durata campaniei electorale.

Alexandru Jizdan a declarat că decizia de a candida la parlamentare a fost motivată în primul rând de oamenii raionului Anenii Noi, de baştina sa Geamăna, acolo unde s-a născut şi a copilărit.

„Timp de aproape 3 ani am reuşit împreună cu echipa MAI să realizăm obiective importante, iar în toată această perioadă am spus colegilor să-şi concentreze eforturile pentru a ajuta oamenii, pentru a le oferi siguranţă, indiferent de culorile politice. Rămâne valabilă şi astăzi această formulă, mai ales pentru colegii care poartă epoleţi. Eu însă, ocupând o funcţia de ministru, nu pot să nu mă implic alături de colegii din Guvern pentru că-mi pasă de Republica Moldova şi pentru că ştiu cât au luptat conaţionalii noştri pentru pacea şi independenţa pe care ne-o dorim toţi”, a mai spus Jizdan.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!