Ministrul de Externe de la Chişinău: Moldova rămâne printre priorităţile Parlamentului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Galbur a declarat în faţa deputaţilor europeni că Republica Moldova rămâne prioritară pentru Parlamentul European FOTO: Anticoruptie.md

Republica Moldova este menţinută pe lista ţărilor prioritare a Parlamentului European pentru acordarea suportului democratic în anul 2016. Ministrul de externe, Andrei Galbur, a remarcat acest lucru la o întrevedere cu o delegaţie de parlamentari europeni, menţionând că aceasta va contribui în continuare la consolidarea capacităţilor instituţionale a Parlamentului de la Chişinău, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în cadrul întrevederii cu delegaţia de europarlamentari aflaţi într-o vizită de documentare în Moldova, a fost efectuat un schimb larg de opinii pe marginea agendei europene a Republicii Moldova, în particular, vizând priorităţile implementării Acordului de Asociere. Ministrul a mulţumit europarlamentarilor pentru contribuţia adusă la sporirea asistenţei din partea UE pentru implementarea reformelor prevăzute de Acordul de Asociere.

O atenţie aparte a fost acordată consolidării rolului dimensiunii parlamentare în asigurarea implementării Acordului, fiind subliniată importanţa consultărilor în cadrul platformelor Comitetului parlamentar de asociere Republica Moldova –Uniunea Europeană, precum şi în cea a Adunării Parlamentare EURONEST.

Parlamentarii europeni au încurajat autorităţile de la Chişinău să continue implementarea reformelor structurale în conformitate cu angajamentele asumate în Acordul de Asociere cu UE. Totodată, aceştia au reiterat disponibilitatea de a sprijini în continuare eforturile întreprinse în acest sens. În acest context, ei au subliniat importanţa promovării unui dialog deschis cu societatea civilă.

Deputaţii europeni au avut întrevederi şi cu liderii opoziţiei de la Chişinău care i-au informat despre revendicările care le au şi despre necesitatea alegerilor anticipate. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort