Ministrul de Externe al Bulgariei: „Sunt convins că viitorul Moldovei este în UE“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi miniştrii de Externe ai Moldovei şi Bulgariei au semnat la Chişinău o Declaraţie comună privind cooperarea în domeniul integrării europene.

Iurie Leancă, ministrul de Externe a avut astăzi o întrevedere oficială cu omologul său bulgar, Nickolay Mladenov, care se va afla în Moldova în perioada 15-16 decembrie. Aceasta este prima vizită oficială a unui ministru bulgar de Externe în ultimii 7 ani în Moldova.

Cei doi miniştri au semnat o Declaraţie comună privind cooperarea în domeniul integrării europene. „Sunt convins că viitorul Moldovei este în UE", a menţionat Nickolay Mladenov. „Împreună cu miniştrii de externe ai României, Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Letoniei, Lituaniei şi Estoniei, am semnat o scrisoare ce a fost expediată conducerii politice a UE. Ne-am exprimat susţinerea fermă în lansarea de către Uniunea Europeană a etapei următoare a dialogului privind liberalizarea regimului de vize şi accelerarea negocierilor privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Moldova", a mai declarat Nickolay Mladenov.

Cei doi miniştri au mai discutat despre perspectivele intensificării raporturilor moldo-bulgare, preluării bunelor practici de reforme şi aliniere la standardele europene în procesul de integrare în UE. Mâine, ministrul Mladenov a anunţat că va vizita oraşul Taraclia, unde se va întâlni cu administraţia locală, cercurile academice şi cu societatea civilă din regiune.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare