Ministrul Culturii promite Circ în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circul din Chisinau. FOTO Info-Prim Neo

În două luni Ministerul Culturii va anunţa concursul investiţional în urma cărui urmează să fie semnat un contract de parteneriat public-privat pentru reparaţia Circului din Capitală, iar până la sfârşitul anului ar putea fi organizate deja primele reprezentaţii de circ.

Anunţul a fost făcut de către ministrul Boris Focşa vineri, în cadrul unei conferinţe de presă anunţă Info-Prim Neo. „Rămân de părerea că ne-ar salva doar un parteneriat public-privat sau un concurs investiţional. Caietul de sarcini Ministrul Culturii deja l-a elaborat. Am purtat discuţii serioase şi la finele anului trecut şi anul acesta am reuşit deja să discutăm cu Agenţia Proprietăţii Publice. În decurs de două luni de zile va fi anunţat concursul investiţional şi cred că este cea mai bună formulă”, a declarant Boris Focşa.

Potrivit ministrului, în caietul de sarcini au fost stipulate circa 100 de milioane de lei investiţii. Ministrul a mai spus că odată cu semnarea contractului vor fi prevăzute termenele concrete pentru finalizarea lucrărilor de reparaţie şi de asemenea va fi stipulată o clauză care ar garanta că destinaţia acestei clădiri nu se va schimba.

Circul din Chişinău a fost luat în folosinţă de o companie cipriotă în 2008, pe un termen de 29 de ani. Agentul economic s-a obligat să repare clădirea, dar nu şi-a onorat angajamentele. În februarie 2010, Procuratura Generală a înaintat o acţiune civilă, solicitând declararea nulă a contractului, iar la 31 martie 2011, Curtea de Apel Economică a admis cererea Procuraturii în interesele statului.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța