Miniştrii de Externe din Marea Britanie, Polonia şi Suedia vin la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Externe ai Regatului Unit al Marii Britanii, William Hague, al Poloniei, Radosław Sikorski, şi al Regatului Suediei, Carl Bildt, vor efectua o vizită de lucru în Republica Moldova.

„Vizita în format trilateral, care va avea loc într-un an semnificativ pentru Republica Moldova, vine să reconfirme sprijinul Marii Britanii, Poloniei şi Suediei faţă de demersurile europene ale ţării noastre, care intră în ultima etapă a negocierilor pe marginea Acordului de Asociere cu UE“, se anunţă într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Anterior, Republica Moldova a fost vizitată de tandemul polono-suedez R. Sikorski  şi C. Bildt, precum şi cel germano-britanic D. Lidington şi  W. Hoyer, la nivel de viceminiştri. Totodată, aceasta va fi prima vizită în istora relaţiilor bilaterale moldo-britanice, Moldova fiind şi prima ţară din cadrul Parteneriatului Estic vizitată de şeful diplomaţiei britanice.

Vizita este anunţată pentru 18-19 februarie. 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie