Ministra Viorica Dumbrăveanu, infectată cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a fost infectată cu noul coronavirus. Anunţul a fost făcut de Viorica Dumbrăveanu într-o postare pe Facebook.

„În aceste momente şi eu mă lupt cu boala. Nu în calitatea mea de ministru, dar ca pacient testat pozitiv la COVID-19. E greu, atât moral, cât şi fizic, dar urmez tratamentul prescris de medici şi sper că voi trece cu bine de COVID-19”, a scris Viorica Dumbrăveanu.

Ministra a precizat că „sistemul medical, împreună cu alte autorităţi ale statului, cu cetăţenii responsabili, încearcă să facă faţă infecţiei COVID-19”. 

„Toţi împreună am lucrat şi lucrăm până la epuizare. În tot acest răstimp, am luptat pentru viaţa fiecărui cetăţean şi am trecut peste greutăţi inimaginabile. Din păcate, am pierdut colegi şi prieteni, care nu au reuşit să înfrunte boala”, a mai spus Dumbrăveanu.

Până la ora actuală, au fost raportate 36.404 de cazuri de infectare cu COVID-19 şi 990 de decese, dintre care 32 decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în 59 de cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei. 

Au fost vindecate 25.139 de persoane, 542 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 31 se află la respiraţie artificială. 

În total, au fost confirmate 3.281 de cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 825, asistenţi medicali - 1.477, personal auxiliar - 358, infirmiei - 621. În total, 2.683 de lucrători medicali au fost trataţi.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent