Ministerul Finanţelor anunţă concurs pentru funcţia de director al Serviciului Vamal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor anunţă concurs pentru funcţia de director al Serviciului Vamal. Persoanelor care posedă abilităţi manageriale demonstrate şi cu un nivel înalt de integritate sunt îndemnate să-şi depună dosarul până pe 30 septembrie, se spune într-un comunicat de presă al instituţiei, citat de IPN.

Persoanele interesate pot depune dosarul de participare doar prin e-mail la adresa: concursvama@mf.gov.md. Dosarul trebuie să conţină: curriculum vitae şi datele de contact a două persoane care vor accepta să fie contactate de către comisie pentru confirmarea competenţelor candidatului, dacă va fi cazul. De asemenea, este necesară o scrisoarea de motivare, care pune în evidenţă experienţa şi abilităţile relevante postului.

Doritorii trebuie să prezinte şi un concept de dezvoltare instituţională a Serviciului Vamal, care să includă măsuri de combatere a corupţiei din cadrul instituţiei şi contrabandei. Sunt necesare diplomele de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare, acordul cu privire la acceptarea controlului special şi declaraţia de ne afinitate cu broker vamal.

Potrivit Ministerului Finanţelor, persoana desemnată în funcţia de director al Serviciului Vamal va contribui la elaborarea şi implementarea unui program complex de dezvoltare instituţională, cu accent pe transparenţă, integritatea şi eficienţa proceselor în cadrul instituţiei. Totodată, va fi responsabilă de implementarea politicilor statului în domeniul de responsabilitate, precum şi va dezvolta capacitatea umană a Serviciului Vamal.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele