Mihai Ghimpu spune că vinovaţi de lipsa ninsorilor sunt Maia Sandu şi Andrei Năstase: „Aşa-i când trădezi Neamul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele de onoare al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, consideră că lipsa de ninsori din această iarnă este provocată de faptul preşedinta PAS, Maia Sandu, şi preşedintele PPDA, Andrei Năstase, ar fi trădat neamul şi ar fi dat puterea în mâinele socialiştilor.

„Spasibo Andreiu i Maiu za pobedu. În loc de-o frumoasă iarnă cu zăpadă, avem pământul mai negru decât este, uscat ca niciodată, crăpat adânc şi pe lângă toată nevoia aceasta, batjocurit fără ruşine în faţa întregii omeniri de urmaşii celor care ne-au luat unitatea şi libertatea. Aşa-i când trădezi Neamul şi dai puterea celor care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu!”, a scris Mihai Ghimpu pe pagina sa de Facebook.

Ghimpu a continuat: „Doamne iart-o pe păcătoasa „eroină” şi pe toţi acei care ne-au adus la putere urmaşii lui Lenin şi dă-ne măcar ploaie, dacă nu zăpadă!”.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile