Mihai Ghimpu admite o alianţă a liberalilor cu PCRM. Condiţia pe care o pune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PL, Mihai Ghimpu FOTO Alexandru Tarlev

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, admite crearea unei alianţe cu comuniştii, alături de colegii Partidul Democrat şi deputaţii neafiliaţi. Pentru acest lucru însă, liderul liberalilor are o condiţie.

Mihai Ghimpu a comentat decizia PLDM de a nu participa la formarea unei majorităţi parlamentare alături de PD, PL şi deputaţii neafiliaţi din grupul Leancă. Acesta a calificat anunţul liberal-democraţilor ca fiind unul neaşteptat şi nedorit.

Întrebat dacă PL e gata să facă o coaliţie cu PCRM, Ghimpu a răspuns că liberalii admit acet lucru „numai dacă votăm împreună actul Unirii (Republicii Moldova cu România - n.r.)”. „Vreţi să ajungem la Bruxelles şi apoi să ne întoarcem la Novosibirsk?”, s-a întrebat Ghimpu, precizând că PL nu va coaliza cu PCRM şi nici cu PSRM. Liderul PL crede că unica soluţia este ca liberal-democraţii să se răzgândească şi să revină la discuţiile cu reprezentanţii PD, PL şi grupul Leancă.

Mai devreme, şi liderul PPEM, Iurie Leancă, a respins posibilitatea coalizării cu PCRM, însă doar după multiplele insistenţe ale jurnaliştilor de a oferi un răspuns clar.

Precizăm că, până acum, doar PD s-a arătat dispus să discute cu deputaţii comunişti în vederea formării unei majorităţi parlamentare noi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată