Microbuz pe ruta Praga-Orhei, răsturnat în România: două persoane au murit pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Un microbuz cu pasageri, care se deplasa din Cehia spre Republica Moldova, a derapat de pe carosabilul acoperit de zăpadă şi s-a răsturnat duminică, 10 decembrie, între localităţile Tulgheş şi Borsec din România. Din cele 20 de persoane implicate în accident, două au decedat pe loc, iar şapte au fost internate în spitalul din oraşul Topliţa, transmite IPN.

Presa din România scrie că accidentul s-a produs în jurul orei 6.20, între Tulgheş şi Borsec. Microbuzul a derapat, a părăsit partea carosabilă şi s-a lovit de un stâlp, iar apoi s-a răsturnat. Potrivit informaţiilor preliminare, ar fi vorba despre neadaptarea vitezei la condiţiile meteo şi de drum, în zonă ningea, iar accidentul s-a produs pe un sector de drum în curbă. Cele două persoane decedate sunt un bărbat şi o femeie, cu vârsta aproximativă de 30 de ani. Dintre cei 15 pacienţi răniţi, opt au refuzat transportarea la spital. Şapte persoane au fost transportate la spitalul din Topliţa – şase cu leziuni, iar un minor fără leziuni, dar speriat.

În legătură cu accidentul produs, prim-ministrul Pavel Filip a dispus crearea celulei de criză pentru elucidarea circumstanţele accidentului rutier produs în România. De asemenea, şeful executivului a cerut să fie acordată toată asistenţa necesară persoanelor care au avut de suferit în urma accidentului.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene anunţă că mai multe informaţii cu privire la accident pot fi obţinute la Centrul de Apel al MAEIE: 0 800 909 90, precum şi la Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti tel.: + 40787898050.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice