Mezeluri din carne alterată şi din carnea unor animale bolnave, depistate la agenţii economici din Republica Moldova VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au fost reţinute în cadrul unei cauze penale pornite în luna mai pentru neachitarea către bugetul de stat a impozitelor şi taxelor în proporţii deosebit de mari de către un şir de companii specializate în producerea mezelurilor. De asemenea, în cadrul percheziţiilor oamenii legii au constatat că agenţii economici foloseau carne alterată sau carnea unor animale bolnave la prepararea de mezeluri.

În timpul percheziţiilor efectuate la sediile agenţilor economici vizaţi, au fost depistate şi ridicate mijloace băneşti necontabilizate în sumă de peste şapte milioane de lei, dar şi mezeluri alterate şi tone de carne fără acte de provenienţă, transmite IPN.

Oamenii legii au stabilit că mai mulţi agenţi economici gestionează o schemă frauduloasă prin care producerea materiei prime se face contra bani în numerar, în lipsa actelor de provenienţă, fără contabilizarea operaţiunilor economice, bonurilor de plată, cu scopul de a diminua impozitele şi taxele plătite la bugetul de stat.

Şeful Direcţiei investigarea infracţiunilor economice MAI, Alexei Bacuş, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă joi, 7 decembrie, că au fost identificate trei persoane implicate, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 54 de ani. 

Materia primă folosită la producerea mezelurilor era procurată atât de la producători autohtoni, cât şi de peste hotare. O bună parte a mărfurilor de peste hotare erau introduse ilegal, preponderent prin regiunea transnistreană. 

De asemenea, s-a stabilit că producătorii de mezeluri foloseau carne alterată sau carnea unor animale care urmau să fie sacrificate pentru că erau bolnave.

Şefa Centrului municipal de Sănătate Publică, Luminiţa Suveică, a spus că în secţia de producere a mezelurilor s-a depistat că pe ramele unde erau produsele finite lipseau fişele cu date referitor la denumirea produselor şi date despre finisarea procesului tehnologic. 

Mai mult, unele produse au fost etichetate cu dată din viitor. Din 68 de probe de carne şi mezeluri, 21 de probe sunt pozitive la indicatorii microbiologici, adică au fost depistaţi microbi. A fost depistată depăşirea normei de nitriţi şi fosfaţi la unele produse prelevate.

Investigaţiile pe marginea acestui caz continuă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite