Memoria dezbinată

O stranie imagine a difuzat televiziunea naţională, miercuri, 2 martie: președintele interimar Lupu și premierul Filat, participând la ceremonia de comemorare a eroilor căzuţi în războiul din Transnistria.

După vorbele grele pe care şi le-au spus nu mai credeam că cei doi mai pot sta alături, comunica, negocia sau, pur şi simplu, contempla acelaşi peisaj. Şi la manifestarea din 2 martie au evitat să-și încrucișeze privirile.

„Noroc" (vorba vine) că s-a găsit mereu cine să se interpună - ba ex-preşedinte Snegur, ba Mihai Ghimpu (și el... un „ex") -, pe durata mitingului și la depunerea coroanelor de flori.

Ziua Memoriei, instituită anul trecut pentru a marca sacrificiul poliţiştilor şi voluntarilor basarabeni în luptele cu forţele separatiste, susţinute de Armata a 14-a rusă, a pus în scenă, o dată în plus, indecenţa orgoliilor din sânul alianţei de guvernământ. Or, acesta e rostul unor ritualuri publice: să amintească de niște valori și răspunderi mai presus de rivalităţi meschine și conjuncturi politicianiste.

Cetăţenii adunaţi în platoul de la obeliscul eroilor, de dragul solemnităţii momentului, trebuiau să uite că cei doi politicieni de fapt se urăsc, deși au promis împreună să scoată Moldova din întuneric, trebuiau să ia de bun îndemnul la solidaritate naţională pe care dezbinata „conducere de vârf" li-l adresa.

Oare conducerea, la rândul ei, a simţit măcar un dram din rușinea acelor oameni sau, ca de obicei, cinismul a ajutat-o să treacă peste eventualele incomodităţi?

Ziua Memoriei a avut totuși un mare absent: opoziţia comunistă, deși au fost prezenţi numeroşi diplomaţi acreditaţi la Chișinău. Comuniştii au lipsit din principiu. Nu este comemorarea lor.

Chiar dacă în cadrul ceremoniei nu s-au rostit numele „român" și „limba română", puterea de azi recurgând, ca și predecesorii săi, la perifraze laşe gen „limba maternă" și „neamul nostru" (de ce?, pentru a nu fi greşit înţeleasă de concetăţenii noștri rusofoni, dar și de moldovenii care oftează de dorul URSS-ului).

Voronin e logic până la capăt: pentru el separatismul transnistrean este opera naţionaliştilor români, a declarat-o pe când era preşedinte şi nu şi-a schimbat convingerea nici acum, de când e în opoziţie. Ce să caute el la o asemenea ceremonie? Pe urmă, a comemora victimele războiului din Transnistria, alături de nesuferiţii lideri ai AIE, pentru bătrânul bolșevic înseamnă să transmită adepţilor PCRM un mesaj de capitulare.

Reconciliere naţională? Să fim serioși! Comuniştii fac politică de parcă ar duce un război de exterminare, iar într-un război toate armele sunt utile, mai puţin apariţia în public alături de inamic.

Mă uitam la soldaţii care stăteau de strajă la obelisc. Cum rezonau în inima lor frazele despre independenţă și libertate? Știu acești tineri împotriva cui au luptat taţii lor în vara lui '92? Îţi aperi patria nu doar fiindcă te afli sub jurământ, dar şi pentru că te confunzi cu lungul şir de înaintași care s-au zidit la temelia ei.

Nu cred că le-am mai putea cere acestor ostași să se sacrifice, la nevoie, în numele unor eufemisme golite de conţinut. Mai ales că de „cealaltă parte" - a Nistrului, dar şi a baricadei politice care sfâşie Moldova -, nu există ezitări terminologice.