Medicii de gardă din Moldova care activează pe timp de noapte vor avea salarii mai mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul medical şi nemedical din Republica Moldova va beneficia de un supliment salarial pentru munca pe timp de noapte, între orele 22.00 şi 6.00. Un regulament în acest sens a fost aprobat de Guvern, transmite IPN.

„Suma maximă care va fi oferită pentru un serviciu de noapte este de 1.000 de lei, bani care vor fi adăugaţi la pachetul de salariu deja existent”, a precizat ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ala Nemerenco.

Personalul medical mediu va avea un supliment de cel mult 500 de lei, iar personalul tehnic – 380 de lei. În instituţiile de nivel raional, mărimea suplimentului va fi de 700 de lei pentru medici, 380 de lei pentru personalul medical mediu şi 200 de lei pentru personalul tehnic.

Prin altă decizie, în scopul eliminării discriminării, cabinetul de miniştri a aprobat echivalarea salariilor de funcţie ale personalului medical din serviciul narcologie cu cele ale personalului medical din serviciul psihiatrie.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat