Mariana Durleşteanu pleacă din Partidul Legii şi Dreptăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Durlesteanu

Mariana Durleşteanu demisionează din funcţia de preşedinte al Partidului Legii şi Dreptăţii. Aceasta precizează că demisia din cadrul formaţiunii nu înseamnă renunţarea la politică, transmite IPN, transmite IPN.

„Mulţumesc tuturor colegilor din cadrul formaţiunii şi îi asigur de întregul meu respect şi simpatie. Motivele acestui act sunt unele personale. Demisia din cadrul formaţiunii nu înseamnă renunţarea la politică şi nici renunţarea de a ajuta Republica Moldova, atât cât voi putea eu”, a menţionat Mariana Durleşteanu. Republica Moldova are nevoie în continuare de un partid capabil să-i ofere o alternativă viabilă, să o transforme într-o ţară în plenitudinea cuvântului.

Partidul Legii şi Dreptăţii a participat la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Mariana Durleşteanu fiind cap de listă. Până la aceasta, ea a fost înaintată de către fosta majoritate parlamentară anunţată de PSRM şi Partidul Şor la funcţia de premier, dar şi-a retras candidatura în timpul consultărilor fracţiunilor cu preşedintele Maia Sandu. Acest fapt i-a permis şefei statului să să-l înainteze pe Igor Grosu la funcţia de premier, însă numirea acestuia a eşuat. În aprilie 2021, Curtea Constituţională a constatat circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort