Marian Lupu: PDM nu va face coaliţie cu partidele cu care nu este pe aceeaşi linie de idei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat nu va face coaliţie în următorul parlament cu formaţiunile politice care nu sunt pe aceeaşi linie de idei cu el. Declaraţia a fost făcută de preşedintele fracţiunii democraţilor în legislativ, Marian Lupu, în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21, transmite IPN.

Potrivit lui Marian Lupu, niciun partid n-o să fie în capacitate să obţină de sine stătător majoritatea la alegerile parlamentare. Liderul fracţiunii PDM exclude faptul că formaţiunea pe care o reprezintă va face coaliţie cu Partidul Socialiştilor, dar susţine că este mai real scenariul de a se aşeza la masa de negocieri cu liderii Partidului Acţiune şi Solidaritate şi Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Maia Sandu şi Andrei Năstase. „După alegerile parlamentare, este nevoie de o majoritate pro-europeană care să nu admită abolirea Acordului de Asociere cu UE şi turnura pe vectorul strategic de politică internă şi externă a ţării”, a declarat democratul.

Referindu-se la iniţiativa Partidului Liberal de a-l demite pe preşedintele Igor Dodon, Marian Lupu a declarat că în actualele condiţii aceasta ar putea să nu se încheie cu nimic şi ar putea să ducă la o destabilizare. Potrivit lui, de aceeaşi părere sunt şi o serie de oficiali din afara ţării. „Eu nu cred că PL sau PAS, care merg pe la procuratură cu iniţiative nu înţeleg acest lucru. Dacă nu înţeleg, atunci am mari critici la echipa analitică, dar eu cred că înţeleg, fiindcă au suficiente capacităţi în acest sens. Sunt tehnologii politice de PR”, a declarat Marian Lupu. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul