Marian Lupu: Introducerea „integrării europene“ în Constituţie ar securiza interesul politic şi economic al Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul care prevede introducerea în Constituţie a integrării europene drept vector de dezvoltare a ţării vine cu o valoare adăugată practică ce securizează interesul nu doar politic, dar şi economic, a declarat vicepreşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu.

Potrivit lui Lupu, sintagma de integrare europeană, odată ce se va regăsi în Constituţie, într-un mod determint va face ireversibil cursul european al Republicii Moldova. „Nu vorbesc de aderare, dar de integrare ca şi model de dezvoltare democratic, politic, social, economic”, a menţionat preşedintele fracţiunii PDM în Parlament la emisiunea „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV.

Potrivit lui, sintagma de prioritate a integrării europene în calitate de normă constituţională nu va permite anumitor forţe în viitor să mişte Republica Moldova spre aderarea la Uniunea Euroasiatică. „Nu va putea pentru că va trebui să scoată din Constituţie obiectivul de integrare europeană şi după aceasta să meargă cu Uniunea Vamală, un lucru care este foarte şi foarte greu de făcut”, spune Marian Lupu.

Politicianul spune că Uniunea Euroasiatică înseamnă de fapt Uniunea Vamală, care este o construcţie din care dacă faci parte, eşti obligat să aplici politica de tarife vamale la import unică pentru toate ţările membre. „Din momentul în care Republica Moldova ar deveni membru la Uniunea Vamală, ţara noastră intră în incompatibilitate cu Acordul de Asociere şi cu Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Respectiv Republica Moldova ar fi nevoită să denunţe aceste acorduri cu UE”, a adăugat democratul.

Iniţiativa legislativă care prevede introducerea vectorului integrării europene în Constituţia Republicii Moldova a fost dezbătută în şedinţa de vineri, 12 octombrie, a Parlamentului, dar votul a fost amânat pentru săptămâna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”