Marcaj modificat pe viaduct

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La intrarea pe viaduct, direcţia Centru spre Botanica, odată cu reînnoirea marcajelor sunt delimitate trei benzi de circulaţie, în loc de patru precum erau anterior. Decizia autorităţilor de a renunţa la o bandă vine cu scopul de a acorda mai mult spaţiu de manevră troleibuzelor.

Solicitat de IPN, şeful întreprinderii municipale „Exdrupo”, Ştefan Racu, a declarat că marcajele rutiere sunt aplicate în coordonare cu Inspectoratul Naţional de Patrulare şi Direcţia municipală transport, iar la necesitate schemele de aplicarea a marcajului sunt actualizate. În ceea ţine de viaduct, a existat solicitarea de a modifica schema pentru că atunci când erau patru benzi era dificilă deplasarea pentru troleibuze, pentru că nu se încadrau în banda rezervată din dreapta. Pentru a acorda mai mult spaţiu de manevră, pentru că troleibuzele au cerinţe specifice, s-a recurs la schema cu trei benzi.

Spre sfârşitul viaductului, pe direcţia Centru – Botanica, apare şi cea de-a patra bandă. Şeful întreprinderii a menţionat că suplimentarea cu cea de-a patra bandă vine să fluidizeze traficul şi să favorizeze virarea la dreapta, unde este instalată săgeată verde.

Cât ţine de solicitarea primarului general, de acum un an, de a îngusta benzile conform modelului european, pentru a fluidiza traficul, şeful întreprinderii a declarat că pentru a aplica acest model este nevoie de aprobarea Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”