Maia Sandu și Mark Rutte, prima întrevedere. Oficialul NATO laudă reziliența Chișinăului ,,în fața ingerințelor rusești”

0
Publicat:

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles, unde a fost într-o vizită oficială. Cei doi au discutat despre securitatea regională, amenințările hibride, inclusiv interferența în alegeri și corupția electorală din Republica Moldova.

Întrevederea dintre Maia Sandu și Mark Rutte a avut loc la Bruxelles. FOTO: Presedinte.md

Întrevederea dintre cei doi oficiali a avut loc la sediul central al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Bruxelles.

,,În cadrul vizitei, șefa statului a avut o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Discuțiile s-au concentrat pe securitatea regională, amenințările hibride – inclusiv interferența în alegeri și corupția electorală – și pe necesitatea unor acțiuni comune pentru protejarea democrațiilor din regiune. Adresându-se Consiliului Nord-Atlantic (NAC), principala structură decizională a NATO, formată din reprezentanții celor 32 de state membre, Președinta Maia Sandu a subliniat eforturile Moldovei de a menține pacea și stabilitatea cu un război la graniță și de a-și consolida reziliența în fața amenințărilor hibride. Șefa statului a atras atenția asupra tacticilor de interferență externă în procesele democratice, precum finanțarea ilicită a partidelor și manipularea informațiilor, care subminează democrația și încrederea cetățenilor. Președinta a evidențiat și importanța cooperării internaționale pentru apărarea democrațiilor în lume și promovarea păcii”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale de la Chișinău. 

Aprecierile oficialului NATO 

Secretarul general Mark Rutte a lăudat președinta statului vecin ,,pentru reziliența țării sale în fața ingerințelor rusești fără precedent și a altor provocări semnificative, inclusiv presiuni politice, dezinformare și amenințări hibride. El i-a mulțumit doamnei Maia Sandu pentru conducerea sa fermă în sprijinul menținerii ordinii internaționale bazate pe reguli, în urma războiului brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, a salutat contribuțiile valoroase ale Moldovei la securitatea internațională, inclusiv prin trimiterea de trupe la misiunea de menținere a păcii condusă de NATO în Kosovo (KFOR)”, anunță responsabilii NATO. 

Vizita liderei de la Chișinău la Cartierul General al NATO subliniază angajamentul țării privind cooperarea cu țările partenere pentru asigurarea securității cetățenilor, protejarea proceselor democratice și consolidarea rolului său ca partener de încredere în securitatea regională.

Aceasta a avut loc în contextul în care NATO și Republica Moldova au marcat 30 de ani de parteneriat, iar Chișinăul subliniază că atât dialogul politic, cât și cooperarea au crescut semnificativ în ultimii ani.

,,Printr-un pachet extins de consolidare a capacității de apărare, NATO și aliații săi continuă să ajute Moldova să își întărească reziliența, să combată dezinformarea și să răspundă la atacuri cibernetice, susținându-i calea spre integrarea europeană”, informează responsabilii moldoveni.

Maia Sandu, la Bruxelles

În perioada 10-11 decembrie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află la Bruxelles pentru a se întâlni cu noua conducere a instituțiilor europene, printre care președintele Consiliului European, Antonio Costa și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat