Maia Sandu: Războiul declanşat de Rusia este cauza principală a inflaţiei în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu FOTO presedinte.md

Preşedintele Maia Sandu califică drept un exerciţiu democratic acţiunile de protest ale opoziţiei parlamentare. Şefa statului spune că opoziţia îşi poate manifesta nemulţumirea faţă de procesele inflaţioniste din ţară, însă le aminteşte opozanţilor puterii că războiul este cauza principală a inflaţiei şi el a fost declanşat de Federaţia Rusă, notează IPN.

În acelaşi timp, Maia Sandu cere procuraturii corectitudine maximă în dosarele cu implicarea liderilor opoziţiei pentru a dispersa zvonurile că acestea ar avea tentă politică

Maia Sandu spune că autorităţile nu sunt speriate de protestele opoziţiei, iar într-o ţară democratică, orice cetăţean îşi poate manifesta nemulţumirea faţă de activitatea guvernării. Maia Sandu califică drept o aberaţie acuzaţiile potrivit cărora guvernarea ar primi indicaţii din exterior în procesul de gestionare a ţării.

„O aberaţie pe care o repetă opoziţia de mult timp, pentru că nu ştiu ce să mai inventeze. Pe noi ne-au ales cetăţenii Republicii Moldova şi a fost un vot liber exprimat. Noi încercăm să facem ce am promis. Acest război complică lucrurile, dar şi în alte ţări cresc preţurile, inclusiv în ţara preferată a socialiştilor şi comuniştilor – Rusia, preţurile cresc. Noi vom continua să ajutăm oamenii, dar vor continua şi reformele, reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei, îmbunătăţirea mediului de afaceri. Suntem o ţară liberă şi democratică, opoziţia poate protesta, dar depinde de cetăţeni cum se întâmpla lucrurile în ţară şi nu de câţiva oameni din opoziţie, care sunt frustraţi că nu mai pot fura”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună seara” de la postul public de televiziune.

Reluarea celebrului dosar al presupusei mituiri a ex-preşedintelui Dodon de către Vlad Plahotniuc, dar şi ridicarea imunităţii deputaţilor Ilan Şor şi Marina Tauber nu sunt procese cu tentă politică, dă asigurări preşedintele Sandu.

„Nu mă surprinde că aceşti oameni sunt vizaţi în dosare. Presa de investigaţie vorbeşte de mulţi ani că ei au fost implicaţi în scheme de corupţie. Sper că nu e ceva fabricat. Cer procuraturii să respecte legea, să aibă toate probele, ne dorim procese corecte ca să nu piardă statul în judecată sau mai departe, la CEDO. Nu cred că cineva are dubii că aceşti oameni au încălcat legea şi au comis abuzuri de-a lungul timpului”, a mai spus Maia Sandu.

Recent, fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că liderii tuturor formaţiunilor politice nemulţumite de activitatea guvernării ar trebui să iniţieze acţiuni de protest. Deja şi-au manifestat nemulţumirea în stradă faţă de acţiunile guvernării, reprezentanţii partidului Şor, cei ai PCRM şi PSRM. Pentru mâine şi liderul partidului Pro Moldova a anunţat o acţiune de protest în faţa Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul