Maia Sandu mulţumeşte UE pentru cele 600 milioane de euro pe care le va oferi Republicii Moldova. Expert: Preşedinţia şi Parlamentul nu au vreun merit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Maia Sandu a mulţumit Uniunii Europene pentru decizia de a lansa un plan de recuperare economică pentru Republica Moldova, în sumă de 600 milioane de euro. Şeful statului susţine că acest lucru a fost posibil datorită discuţiilor pe care le-a avut la Bruxelles cu oficialii europeni, în luna ianuarie. Pe de altă parte, expertul politic Dionis Cenuşă afirmă că Preşedinţia, Parlamentul sau Guvernul nu au niciun merit în acest caz.

Maia Sandu a precizat, într-o postare pe Facebook, că planul stabileşte un program de intervenţii şi investiţii în sumă totală de până la 600 de milioane euro pentru Moldova, ce va fi realizat în perioada 2021-2024, în strânsă cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene şi instituţiile financiare internaţionale, prin intermediul Echipei Europa şi cu participarea investitorilor privaţi.

„Planul se va axa pe cinci piloni: managementul finanţelor publice şi guvernanţă economică; economie competitivă, comerţ şi ÎMM-uri; infrastructură; educaţie şi angajare pe piaţa muncii; şi reforma statului de drept şi a justiţiei. În acelaşi timp, fondurile anunţate - cele până la 600 de milioane de euro - vor fi oferite în baza unor condiţionalităţi stricte convenite de Uniunea Europeană şi Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.

Analistul politic Dionis Cenuşă a menţionat, într-o postare pe Facebook, că pentru a evita speculaţiile politice este nevoie de specificat câteva lucruri.

1. UE va genera asemenea pachete de ajutor şi pentru alte ţări din regiune, nu doar pentru Moldova.

2. Acest pachet a fost elaborat de UE luând în calcul necesităţile ţării, dar în funcţie de impactul pandemiei. Asistenţa dată este extrem de importantă atât pentru mersul reformelor, cât şi pentru revitalizarea economiei.

3. Aceşti bani sunt oferiţi în schimbul reformelor şi nu sunt dăruiţi niciunui actor politic local. De aceea, acest ajutor nu ar trebui să fie folosit în campania electorală pentru anticipate.

4. Nici Preşedinţia, nici Parlamentul dizolvat sau Guvernul interimar, nu are vreun merit particular pentru această asistenţă a UE, care după cum am menţionat mai sus va fi oferită şi altor state.

„Relatia preferenţială cu UE are impact valoros pentru Moldova. Totuşi, această asistenţă a UE va depinde de cum se implementează reformele, în particular cele legate de statul de drept”, a încheiat expertul.

Dionis Cenuşă este contrazis de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, care a subliniat că „Planul de relansare economică pentru Republica Moldova nu ar fi fost posibil fără colaborarea extrem de strânsă dintre preşedinta Maia Sandu şi instituţiile Uniunii Europene.”

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Mihai Viteazul nu a fost recunoscut ca domnitor al Transilvaniei. Cum îl vedea împăratul german și cum faima sa a devenit mortală
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian