Maia Sandu: Federaţia Rusă nu respectă neutralitatea Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Maia Sandu acuză Rusia că nu respectă statutul de neutralitate al Republicii Moldova, prevăzut în Constituţia Republicii Moldova, odată ce menţine în continuare trupele sale în Transnistria.

„Nu avem informaţii despre un risc iminent la adresa R. Moldova în această perioadă, dar bineînţeles avem vulnerabilităţi majore de securitate. Suntem foarte aproape de război, la câţiva kilometri, suntem o ţară cu neutralitatea scrisă în Constituţie, dar această neutralitate nu este respectată de toţi - avem armata rusă pe teritoriul R. Moldova. Aceste lucruri creează vulnerabilităţi. Noi facem tot ce putem ca să menţinem pacea şi liniştea în R. Moldova, dar nu toate lucrurile depind de autorităţile de la Chişinău”, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă miercuri, 30 martie.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG