Maia Sandu, după semnarea Planului de acţiuni al Consiliului Europei pentru Moldova: Prioritatea documentului o reprezintă lupta împotriva corupţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu si Marija Pejčinović Burić, secretar general al Consiliului Europei

Preşedintele Maia Sandu susţine că Planul de acţiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova, pentru 2021-2024, va continua în direcţia stabilită de eforturile precedente. Prioritatea documentului o reprezintă lupta împotriva corupţiei şi reforma justiţiei, transmite IPN.

De asemenea, proiectele incluse în Planul de acţiuni au drept scop creşterea responsabilităţii şi independenţei sistemului judecătoresc şi dezvoltarea capacităţii instituţiilor de drept de a lupta cu corupţia şi spălarea banilor. Declaraţiile în acest sens au fost făcute în cadrul lansării oficiale al documentului, la care a participat şefa statului.

Maia Sandu a menţionat că Planul de acţiuni pentru 2021-2024 conţine soluţii pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, inclusiv intervenţii pentru apărarea drepturilor omului în sectorul de sănătate, dar şi consolidarea autonomiei administraţiei locale. Fiind o ţară lovită puternic de pandemie, salutăm asistenţa oferită pentru a depăşi consecinţele sociale ale crizei.

„Moldova a avut o relaţie foarte productivă cu Consiliul Europei din momentul aderării la organizaţie, în 1995, care a fost ca un fel de academie a democraţiei pentru ţara mea, aflată în perioada de tranziţie post-sovietică. Cu ajutorul Consiliului, am adoptat legi, am pus bazele unor noi instituţii-cheie şi am educat cetăţenii în spiritul respectului pentru stat de drept şi pentru drepturile şi libertăţile omului. Vă suntem foarte recunoscători pentru acest sprijin. Însă, precum ştiţi, mai avem mult de muncit”, a notat preşedintele ţării.

„Noul Plan de acţiuni vine să reconfirme angajamentul Republicii Moldova de a intensifica cooperarea noastră cu Consiliul Europei şi intenţia noastră de a continua schimbările în ţară. Mult succes echipelor care vor implementa acest nou program. Consiliul Europei a fost mereu alături de ţara noastră în ultimii 26 de ani,  un partener de încredere, un garant al valorilor şi standardelor europene, o gazdă pentru dezbateri deschise şi oneste. Această relaţie de parteneriat este foarte valoroasă pentru noi”, a mai spus şefa statului.

Planul de acţiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova, lansat astăzi, 19 aprilie, vizează îmbunătăţirea legislaţiei, instituţiilor şi practicilor naţionale în conformitate cu standardele europene în domeniile drepturilor omului, statului de drept şi democraţiei. Conform Planului de Acţiuni, Consiliul Europei şi autorităţile moldoveneşti au convenit să desfăşoare activităţi de promovare a reformelor în domenii-cheie precum implementarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Republica Moldova.

Bugetul planului de acţiune pentru patru ani este estimat la 13,7 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente