Maia Sandu, despre ideea lui Igor Dodon de a trece la o republică prezidenţială: Are nevoie de o justificare când nu poate prezenta nicio realizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PAS, Maia Sandu, afirmă că nu este de acord cu trecerea la o republică prezidenţială, fapt pentru care pledează tot mai insistent PSRM şi Igor Dodon. Potrivit ei, şeful statului doar încearcă „să-şi mintă propriul electorat, pentru că are nevoie de o justificare atunci când nu poate să prezinte nicio realizare”

„Chiar şi în alte condiţii eu nu aş sprijini conceptul republicii prezidenţiale, pentru că republica parlamentară este considerată pe bună dreptate mai democratică. Dar, în acest caz nu e altceva decât o încercare a lui Igor Dodon să-şi mintă propriul electorat, pentru că are nevoie de o justificare atunci când nu poate să prezinte nicio realizare. Nimic din ceea ce a promis în campania electorală nu a făcut, atunci el vine la electoratul lui şi spune: eu am vrut să fac multe lucruri, dar pentru că legea nu-mi permite, nu am suficiente atribuţii, nu am putut să fac nimic”, a declarat Maia Sandu luni, 25 septembrie, în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la Jurnal TV.

În opinia liderului PAS, Igor Dodon nu a folosit nici puţinele atribuţii pe care le are „pentru că nu i-a dat voie stăpânul lui Plahotniuc”.

„Preşedintele numeşte judecătorii la propunerea CSM. Aţi văzut ca preşedintele să facă mare tam-tam atunci când i se propune să numească un judecător corupt şi să refuze”, a subliniat Maia Sandu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO