Maia Sandu, despre elevii care i-au cerut demisia: „Ei nu au înţeles anumite lucruri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu a discutat cu elevii protestatari FOTO: Adevărul

După ce două săptămâni în urmă zeci de elevi au cerut demisia ministrului Educaţiei Maia Sandu, oficialul a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că elevii nu au înţeles-o corect.

Potrivit Maiei Sandu, reprezentanţii ministerului au discutat cu câţiva dintre protestatari, transmite UNIMEDIA cu referire la N4„Colegii mei au discutat cu câţiva dintre elevii supăraţi, câţiva reprezentanţi ai celor care au protestat. A fost o discuţie de câteva ore. Ei nu au înţeles anumite lucruri, nu au înţeles intenţia noastră. Li s-a explicat acestor tineri că nu ar trebui să se supere. Dacă fac un efort şi învaţă, vor lua o notă de trecere şi se descurcă mai departe”, a precizat ministrul. 

Totodată, Maia Sandu a repetat faptul că măsurile par dure doar pentru cei care nu au învăţat toţi anii de liceu şi care vor să copieze. „Intenţia noastră nu este de a stresa pe cineva în timpule examenelor sau să facem condiţiile insuportabile. Noi doar încercăm să asigurăm nişte condiţii corecte şi egale de evaluare. Să îi descurajăm pe cei care cred că vor copia. Măsuri mai dure sunt doar pentru cei care vor să copieze. Camerele de supraveghere vor rămâne”, a conchis ministrul Educaţiei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi