Maia Sandu, către procurori şi judecători: Cei care au slujit un regim corupt şi au admis decizii ilegale trebuie să plece. Nu aşteptaţi un alt stăpân

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md

Premierul Maia Sandu a criticat din nou justiţia moldovenească, la forumul „Reformarea justiţiei şi combaterea corupţiei”, pentru modul în care a funcţionat în ultimii ani a avertizat procurorii şi judecătorii „care au slujit un regim corupt şi au admis decizii ilegale, abuzive, imorale” că trebuie să plece şi să nu aştepte „un alt stăpân”.

„Suntem obligaţi să spunem ferm şi fără ezitare că procurorii şi judecătorii nu au acţionat şi continuă să nu acţioneze independent. Justiţia a protejat grupurile de interese, nu oamenii, a fost aservită puterii şi a permis furturi mari din bani publici fără nicio sancţiune. Impunitatea celor care au torturat şi au dat ordine să fie torturaţi tinerii în urma evenimentelor din 2009, impunitatea în urma scandalului „Pădurea Domnească”, frauda bancară şi lipsa progresului real de investigare a acesteia, spălarea zecilor de miliarde de dolari prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, anularea alegerilor locale din Chişinău, deciziile ruşinoase ale Curţii Constituţionale de acum o lună, cazuri documentate de justiţie selectivă şi dosare politice, toate acestea arată că justiţia în Republica Moldova nu a fost independentă şi nu şi-a îndeplinit misiunea. Ultimii ani au arătat tuturor că Republica Moldova a ajuns un stat capturat nu pentru că i-ar lipsi un cadru legal bun, ci pentru că au existat oameni care au fost mai presus de lege”, a declarat Maia Sandu.

În opinia ei, toate aceste lucruri s-ar fi întâmplat pe motiv că „în sistemul justiţiei au fost promovaţi oameni corupţi şi vulnerabili. Pentru că multe persoane din instituţiile statului au permis şi au închis ochii la fărădelegi. Pentru că cei care trebuiau să respecte legea o încălcau fără consecinţe. Pentru că tot sistemul de justiţie a fost pus în slujba unui grup restrâns de criminali, nu în slujba oamenilor”.

„Am venit anterior cu o adresare către procurori. Vreau sa reiterez acest mesaj către judecători şi către procurori – cei care au slujit un regim corupt şi au admis decizii ilegale, abuzive, imorale trebuie să plece. Nu aşteptaţi un alt stăpân. Unicul stăpân trebuie să fie legea. Iar dacă Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Superior al Procurorilor nu vor acţiona prompt şi ferm pentru eliminarea acestor oameni care au comis abuzuri de-a lungul timpului din funcţiile de conducere, vom fi nevoiţi să luăm măsuri legislative prin care să modificăm componenţa şi competenţele CSM şi CSP”, a spus premierul.

Prim-ministra a dat asigurări că va face tot posibilul „pentru eliberarea instituţiilor de drept din mâinile celor care şi-au bătut joc de ele în ultimii ani. Ne propunem reforma Curţii Supreme de Justiţie. Această reformă trebuie să construiască o instituţie care să promoveze judecători profesionişti şi cu verticalitate”.

„În acelaşi timp, vreau să cred că există judecători şi procurori, ofiţeri de urmărire penală, inspectori de integritate, specialişti în organele de drept, care sunt oneşti, integri, competenţi, dar cărora nu li s-a permis să activeze liber şi în conformitate cu legea. Dacă este adevărat, atunci dvs. puteţi asigura schimbarea necesară, vă puteţi îndeplini misiunea în libertate şi cu demnitate. Aţi jurat să respectaţi Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor. Respectaţi-vă acel jurământ! Nu vă lăsaţi intimidaţi şi nu admiteţi imixtiune în activitatea voastră. Scrieţi, vorbiţi, ieşiţi în presă, dacă vreţi. Luptaţi la fel cum au luptat oamenii când au ieşit în stradă pentru a-şi apăra drepturile. La fel cum au luptat cei care s-au pronunţat împotriva regimului oligarhic şi au riscat să fie intimidaţi, interceptaţi sau arestaţi”, a mai spus Maia Sandu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro