MAE: Iniţiativa Chişinăului nu urmăreşte retragerea pacificatorilor ruşi, dar evacuarea Grupului Operativ al Forţelor Armate ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău vine cu anumite precizări, după ce iniţiativa Chişinăului privind includerea pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU a problemei retragerii trupelor ruse din Transnistria a fost diferit interpretată în spaţiul public.

„La data de 21 iulie 2017, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia privind retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul ţării, care solicită, între altele, Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova să promoveze adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind retragerea trupelor militare ruse aflate ilegal pe teritoriul ţării.  

În virtutea acestor prevederi, prin intermediul unei scrisori adresate Secretarului General al ONU, Guvernul Republicii Moldova a iniţiat procedura de înscriere în agenda sesiunii a 72-a a Adunării Generale a ONU a unui punct întitulat „Retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”, se arată în comunicatul de presă al MAE.

În documente se mai spune că, „la începutul sesiunii anuale din luna septembrie, Adunarea Generală a ONU va examina cererile statelor membre, inclusiv a Republicii Moldova şi va decide care dintre  punctele propuse de către ţările direct interesate vor fi înscrise în agenda sesiunii a 72-a şi care vor fi amânate pentru sesiunile viitoare”.

De asemenea, MAE menţionează că „eventuala înscriere în agenda sesiunii a 72-a a punctului propus de Republica Moldova va permite examinarea, de o manieră constructivă, de către Adunarea Generală a ONU a chestiunii staţionării ilegale a Grupului operativ al Forţelor Armate a Federaţiei Ruse pe teritoriul ţării în ultimii 25 de ani, fapt care contravine prevederilor constituţionale, neutralităţii permanente, suveranităţii şi principilor imperative ale dreptului internaţional”.

„Iniţiativa Republicii Moldova nu pune în discuţie şi nu urmăreşte retragerea militarilor ruşi care fac parte din forţa trilaterală de menţinere a păcii care operează în zona de securitate din regiunea transnistreană. Toate informaţiile în acest sens vehiculate recent în mass-media, în particular din Federaţia Rusă, distorsionează atât esenţa iniţiativei Republicii Moldova la ONU, cât şi a stipulărilor textuale ale documentelor transmise Secretarului General al ONU”, se mai precizează în comunicatul MAE.

Amintim că într-un articol în Novaya Gazeta (Rusia) se menţionează că la Chişinău nu se fac deosebiri între misiunea de pacificatori şi Grupul Operativ al Forţelor Armate ruse, ceea ce înseamnă că autorităţile moldoveneşti şi-ar dori evacuarea inclusiv a pacificatorilor.

Krasnoselskii susţine că Chişinăul doreşte anume evacuarea pacificatorilor ruşi, prezenţa cărora ar fi fost declarată neconstituţională pe teritoriul Republicii Moldova de către Curtea Constituţioanală de la Chişinău.

Liderul de la Tiraspol nu exclude că Chişinăul ar putea aplica forţa militară contra Transnistriei. În acest context, el speră pe sprijinul Rusiei în această problemă, potrivit Novaya Gazeta.

De cealaltă parte, Igor Dodon afirmă că evacuarea trupelor Federaţiei Ruse va fi posibilă doar după soluţionarea politică a conflictului îmgheţat de pe Nistru.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică