Locuitorii oraşului Făleşti vor bea apă din Prut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 18 mii de locuitori ai oraşului Făleşti vor fi asiguraţi cu apă potabilă din râul Prut, în urma lucrărilor de construcţie-montaj a unui apeduct. Proiectul este implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, proiectul prevede în perspectivă crearea condiţiilor pentru conectarea la apeduct a încă 69 de localităţi din raionul Făleşti şi cinci localităţi din raioanele Ungheni şi Glodeni.

În urma desfăşurării licitaţiei publice, valoarea totală a proiectului se cifrează la 35,4 milioane de lei, solicitaţi din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională. Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat alocarea a şapte milioane de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului curent. Proiectul va fi implementat integral în decurs de 36 de luni.

În multe localităţi din raionul Făleşti, dar şi în unele localităţi din raioanele Ungheni şi Glodeni nu există sisteme eficiente de alimentare cu apă potabilă şi servicii de canalizare. Majoritatea locuitorilor folosesc apa din fântânile de mină.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări