Liderii AIE sunt condamnaţi să rămână împreună încă un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În pofida prognozelor sumbre lansate de Marian Lupu, analiştii spun că Alianţa nu se va destrăma FOTO Tudor Iovu

Spiritele par să se calmeze în coaliţia de guvernare. Analiştii politici explică: niciunul din cele trei partide din AIE nu este pregătit să intre în campania electorală.

După răbufnirea lui Marian Lupu, care prevestea deunăzi destrămarea coaliţiei de guvernare, colegul său Dumitru Diacov este mai optimist. El speră că Alianţa pentru Integrare Europeană va rămâne funcţională până la sfârşitul mandatului, iar alegerile parlamentare anticipate vor fi evitate.

„Nu există alternative pentru o altă guvernare în Republica Moldova, pentru o reconfigurare. Potenţialul acestei coaliţii nu a s-a consumat. Trebuie cumva să liniştim în noi acest cucoşism şi să ne apucăm de lucru. Nu avem alte soluţii“, a declarat ieri, împăciuitor, preşedintele de onoare al democraţilor.

Şi liberalul Mihai Ghimpu i-a îndemnat pe cei doi Vlazi să înceteze războiul şi reglările de conturi sau să-şi dea demisia ambii. „Nici Plahotniuc nu e vacă sacră, nici Filat. Noi am fost aleşi să aducem schimbare, aşa că ori fac pace, ori pleacă“, a spus deputatul.

La rândul său, liderul liberal-democraţilor a explicat că am putea ajunge la anticipate doar în două cazuri: dacă Parlamentul nu ia nicio decizie timp de trei luni sau dacă Guvernul va fi demis, iar Legislativul va respinge alte două cabinete de miniştri. Vlad Filat a dat asigurări că deputaţii PLDM vor aproba legile importante pentru ţară şi nu vor vota demisia Guvernului Filat. Astfel, un nou scrutin ar fi posibil doar dacă PL, PD şi PCRM ar vota împreună.

„Suicid comun“

Directorul Institutului de Marketing şi Sondaje, Doru Petruţi, spune însă că niciun partid nu este pregătit acum de alegeri. „Este o perioadă foarte proastă pentru campanie, iar politicienii au nevoie de cel puţin şase luni ca să pregătească terenul cu măsuri populiste şi realizări. Nu cred că partidele din AIE au acum chef de un suicid în comun“, explică sociologul.

„Anticipatele nu sunt decât o mică sperietoare pe care unele partide o arată din când în când. Nu sunt posibile alte calcule şi alte alianţe, deoarece orice partid care va ieşi din linie îşi va pierde credibilitatea. Nu au încotro, vor trebui să se înţeleagă şi să rămână împreună încă un an“, mai afirmă expertul.   


 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort